#DeMărțișor. Unde îi găsiți pe artizanii mai mici și mai mari ai Doljului

#DeMărțișor. Unde îi găsiți pe artizanii mai mici și mai mari ai Doljului


Venirea primăverii e mereu un motiv de bucurie pentru toată lumea, iar Mărțișorul cu atât mai mult. Dar ce oferim și de ce? Poetul George Coșbuc ne relata însemnătatea Mărțișorului în scrieri vechi și în studii: „Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțisoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească”.

Pe scurt, mărțișorul aduce binele în suflet și în casă și poartă noroc. Așa că ne-am gândit să vă spunem de unde vă puteți lua lucruri unicat, handmade, pentru această ocazie, pentru a-i bucura pe cei dragi vouă. 

Expoziția Școlii „Cornetti”, găzduită de Consiliul Județean Dolj

Elevii secției externe de Artă populară – Piscu Vechi din cadrul Școlii „Cornetti” expun în cadrul evenimentului „Mărțișorul popular”. Vizitatorii pot vedea aici frumosul și tradiționalul, îmbinate armonios de mâinile pricepute ale copiilor. Expoziția este deschisă până la data de 10 martie, elevii care au realizat mărțișoarele fiind coordonați de prof. Camelia Popescu.

Târgul de la Electroputere Mall

Zona de evenimente din Electroputere Mall este, de câteva săptămâni, locul de întâlnire al mai multor artizani craioveni, care au venit și în acest an să își promoveze produsele și să ofere altceva doljenilor ce caută cadouri de Mărțișor. Pe aceștia îi găsiți în Mall până pe 8 martie, cu tot felul de cadouri și manufacturi prețioase, de care, cu siguranță, veți fi surprinși.

Târgul de la Mercur Center

Și la Mercur Center, artizanii locali sunt de găsit atât pe terasa centrului comercial, cât și în interior, în zona Starbucks, tot până pe data de 8 martie. Ce găsiți acolo? Mărțișoare, decorațiuni, bijuterii și alte obiecte realizate manual, prin diferite tehnici, după cum spun organizatorii.

Spațiile organizate de Primăria Craiova în tot orașul pentru Mărțișor

În acest an, autoritățile locale au pus la dispoziție mai multe spații în oraș, în aer liber, pentru cei care doresc să își vândă obiectele manufacturate. Astfel, nu mai puțin de zece zone din oraș au devenit locuri în care puteți merge să alegeți mărțișorul potrivit pentru cei dragi vouă, tot până pe 8 martie: Centru – Piața Prefecturii, Calea București – Rotonda, Str. Henry Coandă – Piață, Cartier Brazda lui Novac – Complex Baba Novac, Bvd. Dacia – Piața Gării, Cartier Craiovița Nouă – Esplanada dintre străzile G. Enescu – Bvd. Oltenia, Cartier N. Titulescu – zona Schmidt, Cartier 1 Mai – Ciupercă, Confecții, Cartier 1 Mai – Liceul de Artă „Marin Sorescu” și Strada Petre Ispirescu.

Obiectele decorative, prin artizanii istoriei

Ca să rămânem în același ton al artizanatului, dar să ne întoarcem cu mulți ani în timp, vă recomandăm și un alt fel de mărțișor: o vizită la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei), unde vă puteți delecta cu obiecte de artă populară și cu istoricul diverselor meșteșuguri din zona Olteniei. Nu uitați că Secția de Etnografie, ca și celelalte secții ale Muzeului Olteniei, este deschisă de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00.

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova