Biserica Romano-Catolică Toți Sfinții sau Sf. Anton

Biserica Romano-Catolică Toți Sfinții sau Sf. Anton

Mănăstire / Biserică


Address

Strada Mihai Viteazul 10, Craiova, Romania

Despre

Biserica Romano-Catolica Toti Sfintii sau Sf. Anton
Hram: Toţi Sfinţii, Sf. Anton

În anul 1827, pr. Ludovic Bodor, sprijinit de Episcopul Iosif Molajoni, a cumpărat, de la doamna Smaranda Prisăceanca, locul pe care se află si biserica din localitate, cu 300 de galbeni.
Pe acest loc a început construirea bisericii în anul 1844, cu următoarele dimensiuni: 14 x 7 stânjeni si înăltimea de 4 stânjeni. Era prevăzută cu 3 altare. Clopotul turnului avea 35 de ocale, iar în anul 1857, Episcopul Angelus Parsi îi va dărui un clopot de 70 ocale.
Biserica astfel dotată a fost sfintită în anul 1844 de Episcopul Molajoni, în cinstea "Tuturor Sfintilor".
Într-o sală mare din casa parohială s-a amenajat o scoală la care preda ca învătător pr. Ludovic Bodor.
Reparatii si reamenajări mai însemnate s-au făcut după anul 1884 de către noul paroh, pr. Eduard Struzina. Împăratul Franz Joseph a donat 2500 galbeni. Turnul vechi al bisericii s-a demolat, construindu-se turnul gotic care a existat până la cutremurul din anul 1977. În turn s-a instalat un ceasornic, s-au înlocuit ferestrele bisericii, s-au construit alte bănci moderne si s-au adus trei altare noi gotice, frumos sculptate, iar în anul 1894, s-a achizitionat orga bisericii. Reparatii generale s-au făcut în anii 1910 si în 1922.
Cutremurul din martie 1977 a avariat grav turnul bisericii si partea de lângă turn, care au trebuit să fie demolate si reclădite în forma initial. Tot atunci a fost consolidată si biserica.
În anul 1884, a venit paroh pr. Eduard Struzina care a adus la Craiova Congregatia călugăritelor Mariei Ward, Doamnele Engleze, care au deschis imediat o scoală pentru instruirea si educarea fetelor, scoală care s-a dezvoltat rapid sub îndrumarea superioarei Gisela Kolbay (având scoală elementară si pension - mult căutat de lumea craioveană). Institutul si a încheiat activitatea în vara anului 1948, o dată cu nationalizarea scolilor.
Pe terenul Parohiei Craiova a existat si un azil pentru femeile sărace, înfiintat de pr. paroh Andrei Kuczka.
În anii 1998-1999, s-au renovat interiorul bisericii, pictura si statuile, de asemenea, s-a renovat interiorul casei parohiale.
Între anii 1991-1994, cu sprijinul Guvernelor Republicilor Germaniei si Italiei si sub îndrumarea pr. decan Râtan Ionel, în curtea Parohiei s-a construit o grădinită, care poartă numele de "Sfântul Anton".
În anul 1992, prin hotărâre judecătorească, a fost recuperat localul scolii catolice unde actualmente îsi are sediul Decanatul Romano Catolic si în care functionează Scoala Postliceală Teologico Sanitară Romano Catolică "Sfântul Iosif", care scolarizează elevele în meseria de "asistent medical generalist".

https://www.biserici.org/index.php?menu=BIA2&code=1459&criteria=&quick=&radio=b&order=P.TOWN,C.NAME,P.NAME
https://www.gds.ro/Actualitate/2014-08-02/Biserica+%E2%80%9ESfantul+Anton%E2%80%9C%2C+o+opera+arhitectonica+de+200+de+ani/

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica „Sfântul Nicolae“ - Ungureni

Mănăstire / Biserică

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Mănăstire / Biserică

Biserica „Sfântul Nicolae” Calafat

Mănăstire / Biserică

Templul Coral

Mănăstire / Biserică

Biserica Greco-Catolică

Mănăstire / Biserică