#InterviurileDiscover. Cum vom putea citi post-pandemic, când se deschide Muzeul Cărții și Exilului Românesc și ce am învățat din pandemie, cu Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii „Aman”
Dacă sunt lucruri care s-au schimbat în pandemie, ei bine, acelea sunt comportamentele noastre, ale tuturor. Același lucru s-a întâmplat și cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, care s-a adaptat online-ului și pregătește și mai mult decât face deja pentru viitor. Despre planuri, deschiderea Muzeului Cărții și Exilului Românesc, despre cultură și cum unește ea oamenii, despre toate am stat de vorbă la o cafea cu managerul instituției, Lucian Dindirică.
Cum s-a adaptat Biblioteca Județeană condițiilor de pandemie din ultimii doi ani?
Cred că am fost prima biblotecă din țară care am trecut cu totul în format online, în momentul în care a izbucnit pandemia sau au fost instaurate toate restricțiile. Țin minte – aici m-a ajutat experiența mea de ziarist de televiziune – în trei zile am reușit să intrăm într-un format online, live pe canalul de YouTube și pe facebook pentru utilizatorii noștri mai mici. Câteva colege au trebuit să fie instruite în câteva zile pentru a face față poveștilor online, să-și depășească tracul de cameră, rușinea de a apărea în public în direct. Pentru cei mai mari, am avut nevoie de un weekend, chiar în acel weekend imediat după instaurarea stării de urgență, în care am digitizat toată bibliografia școlară pentru examenul de Bacalaureat pentru cei care erau în clasa a XII-a și pentru examenul de Evaluare Națională pentru cei care erau în clasa a VIII-a. A trebuit să ne pliem; dacă nu ne pliam, probabil deveneam și noi, ca multe altele, o instituție despre care îți poți pune întrebarea „de ce mai există dacă nu pot să ne ajute și să ne servească atunci când avem nevoie?”. Perioada de primăvară 2020 era exact cea premergătoare acestor examene, dar și pentru studenți și nu doar pentru cei care aveau de susținut examene. La finalul anului 2020, când am tras linie, am fost extrem de încântați, pe alocuri chiar șocați, de numărul mare de interacțiune online cu publicul nostru. Vorbim de peste 5,5 milioane de vizualizări pe pagina de facebook a bibliotecii, unde aproape tot s-a desfășurat online: conferințe, ateliere, cursuri, absolut tot. Faptul că oamenii ne-au acceptat și așa – pentru unii a fost mai greu – ne-a dovedit că putem să deservim lumea și altfel decât în formatul clasic. Acum suntem obligați, cumva, după pandemie, să amestecăm practicile anterioare cu cele ulterioare, pentru că i-am obișnuit pe oameni așa.
Tindeți către o digitizare a cărților pentru acces online pentru cei care vor să citească?
Mai mult făceam digitizare pentru salvarea colecțiilor vechi. Oricum, cred că avem spre câteva sute de mii, dacă nu chiar 800.000 de pagini digitizate. Începusem cu toate colecțiile de reviste vechi locale, care erau foarte importante: Arhivele Olteniei, revista Mitropoliei Olteniei, cele mai importante reviste locale stiințifice și cele mai căutate. Am intrat apoi pe digitalizarea ziarelor din interbelic și spre epoca noastră, pentru că ziarele sunt importante și sunt genul de lucrări care se distrug foarte repede, având în vedere calitatea hârtiei pe care sunt imprimate. Pandemia ne-a arătat că direcția clară este să dăm drumul la o bibliotecă online accesibilă utilizatorilor noștri. Motiv pentru care am avut o discuție cu colegii noștri care se ocupă de zona aceasta de informatică și sunt mult mai bine conectați la noile produse biblioteconomice în format digital și am hotărât că cel mai bine este să avem o aplicație pe care sperăm să o dezvoltăm anul viitor în mod integral, iar în acea aplicație să putem împrumuta cărțile în format digital. Avem deja un număr de e-book-uri cumpărate, însă nu prea sunt accesate, chiar dacă trăim într-o zonă pandemică.
Poate lumea nu știe despre ele...
Se știe, dar nu avem o cultură în zona noastră a e-book-reader-ului care să stea în geantă și pe care să-l folosești. Mă gândesc că existența unei aplicații care este mult mai larg răspândită și poate fi încărcată pe orice dispozitiv și găsirea unei opțiuni prin care împrumutul să fie disponibil un anumit număr de zile, să poți să-ți pui semn de carte când te oprești din citit sunt foarte importante. Mai bine facem un lucru serios de la început decât să ne enervăm utilizatorii. Avem deja disponibile online în catalogul nostru cărți mai importante, științifice. Pe www.aman.ro oricine își poate crea un cont într-un mod extrem de rapid iar acolo câteva mii de cărți sunt deja disponibile în format digital. Evident că le aplicăm niște metode de salvare de la copiere, respectând întru totul drepturile de autor. Pandemia ne-a arătat că trebuie să facem pași rapizi spre digitizare, iar IT-ul este singura cale pe care o putem urma pentru a ne întâlni cu utilizatorii noștri de la distanță.
Avem filiale ale bibliotecii în cartierele mari ale orașului. Practic, oamenii pot fi mai aproape de bibliotecă fără să vină la sediul central.
Sunt filialele noastre tradiționale și am redeschis și filiala din Craiovița Nouă, un cartier foarte mare care avea un public chiar captiv, la fel ca toate celelalte. Filialele sunt niște mini-biblioteci, cu un număr redus de volume, deși ne lăudăm că suntem la zi cu cărțile din aceste filiale. Pentru cei care vor să studieze sau să cerceteze, sediul central rămâne cel mai potrivit. Familia de cititori din filiale este mereu în atenția celor de la Relații cu Publicul, pentru a rămâne în contact mereu cu utilizatorii. Momentan, pe raportările pe care le avem despre filiale, lucrurile nu stau deloc rău pentru noi. Am reușit să ținem pasul cu aparițiile de carte nouă. Sumele pe care le primim anual pentru acest domeniu de la Consiliul Județean Dolj nu sunt deloc de neglijat, iar acest lucru ne pune pe un loc fruntaș pe țară, la biblioteci care au un număr extrem de important de cărți nou-publicate. Utilizatorii știu că, din momentul apariției pe piață a unei cărți, în maxim trei luni ei pot veni să o împrumute de la raft. Procesul este destul de lung de la achiziție până la ajungerea cărților pe raft. În această perioadă de timp, am început să sterilizăm cărțile, pentru că așa erau lucrurile făcute să fie. Acum, le sterilizăm nu pentru că ni se spune, ci pentru că așa vrem noi, pentru că suntem întrebați de oameni dacă sunt sterile. Și, atunci, cărțile care sunt nou-venite stau o perioadă în carantina de la Prelucrarea Colecțiilor, iar cele care se întorc din piață stau și în carantină, iar altele intră și în sterilizare.
Apropo de pandemie, știu că ea vă împiedică și să deschideți oficial Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Ne ține în loc. Din punctul nostru de vedere, și nu doar din al nostru, această instituție este cea mai importantă instituție de profil din România, este unică în spațiul european care a avut, de-a lungul timpului, în perioada comunistă, un exil destul de consistent în Vest, iar deschiderea unei instituții de asemenea anvergură pentru cultura noastră națională nu poate fi un eveniment care să se desfășoare online și pe care doar să îl bifăm. În planurile pe care le-am făcut împreună cu conducerea Consiliului Județean Dolj, sperăm ca undeva spre mai-iunie 2022 va fi punctul final în care vom putea să spunem că va avea loc și ceremonia de deschidere. Ne dorim să avem invitați de marcă, pe cât posibil ne dorim să aducem persoanele care ne-au donat documente, pentru că vorbim de donații care însumează milioane de euro, sunt persoane care dau un plus valoare acestei instituții și culturii noastre. Partea de corespondență, de manuscrise sunt bunuri de arhivă care pot fi încadrate lesne la categoria „tezaur” chiar dacă au doar 80 de ani de viață. Sunt unice, foarte importante, pot să vină să zdruncine anumite păreri care existau. Doar de la Vintilă Horia avem peste 30 de cutii de manuscrise și scrisori. Vorbim de mii de scrisori private între el și foarte multe persoane de cultură din România și din lume despre care habar nu aveam că există și despre care încă habar nu avem ce conțin. Nu putem concepe, deci, o inaugurare a unui muzeu al exilului fără ca, de exemplu, măcar una dintre fiicele lui Vintilă Horia să se afle la Craiova, la deschiderea acestei instituții. Mă gândesc la familia Mămăligă, care este încă în viață și au moștenitori; Leonid nu mai există, dar familia este cea care, timp de 30 de ani a întreținut financiar și moral exilul românesc sau emigrația românească de la Paris din acea perioadă de tristă amintire. Ca ei sunt foarte mulți, Andrei Șerban, cei din Canada, Andrei Codrescu din Statele Unite. Sunt personalități care trebuie să fie, obligatoriu, prezente la această inaugurare. Dacă noi vom avea restricții de circulație, de întâlniri sau de număr de persoane, deschiderea va fi aproape imposibil de făcut.
Pe lângă instituția muzeului în sine, Consiliul Județean Dolj a redat circuitului turistic și Casa Dianu, locul unde va funcționa acest muzeu. Ce ne puteți spune despre lucrări, cât de meticuloase au fost, ce vor găsi oamenii acolo?
Nici măcar nu aș putea spune că au fost meticuloase. Ba mai mult, într-o exprimare mai non-academică, e muncă de chinez bătrân. Văzând-o acum cum arată, știind-o cum arăta, este o minune. Din mâinile acelor oameni care și-au petrecut acolo zile și nopți a ieșit ceva obligatoriu de văzut. Este o clădire la fel de frumoasă ca Muzeul de Artă; nu este la fel de mare, nu are toate acele decorațiuni, însă aici fiecare încăpere în parte este o operă de artă. A fost redată strălucirea unei clădiri la care ne uitam acum trei ani de zile și ne gândeam că mai avea puțin și cădea. Iar zona aceea de uși monumentale, ferestre, toate făcute de măiestria artiștilor care s-au aplecat asupra loc cu dăruire și pasiune, toate acestea au făcut ca acesta să fie un obiectiv de vizitat în Craiova, un obiectiv turistic în sine, lăsând la o parte colecțiile pe care le va conține.
Noi, cei de la Discover Dolj, considerăm că instituțiile de cultură, deci și Biblioteca „Aman”, sunt ambasadori ai județului. Cum vedeți dumneavoastră Biblioteca „Aman” și ce rol joacă ea în județ?
Ca ambasadori culturali și nu numai, sunt de acord cu dumneavoastră și cred că fiecare instituție în parte, pe zona ei de interes și de posibilități de a se implica, obligatoriu trebuie să facă ceva pentru oraș și pentru județ. Vrând-nevrând, o instituție de cultură poate să aducă un cetățean, un om foarte important, care să nu aibă legătură cu județul sau cu instituția respectivă, dar care să devină un apropiat al orașului. Aș putea să vi-l dau ca exemplu, pentru bibliotecă, pe profesorul Apostolos Patelakis din Salonic, din Grecia. L-am cunoscut la conferințele pe care le organizăm la Craiova, iar cu timpul apropierea noastră a adus un beneficiu și pentru orașul nostru și pentru orașul lui, pentru că el este născut și crescut la Craiova. Prin el, am reușit să apropiem foarte mult cele două localități, Consiliul Județean Dolj și Periferia de acolo, am reușit să aducem la biblioteca județeană doi viceguvernatori ai Macedoniei care au avut întâlniri bilaterale aici, iar același lucru s-a întâmplat și la Salonic. Așteptăm perioada în care restricțiile și pandemia să poată permite ca aceste forumuri economice și culturale să continue. Prin cultură, poți cu adevărat să fii o cale de comunicare mult mai facilă decât printr-una clasică.