Obiectiv arhitectural
Sport și agrement
Deschis
Stadionul „Ion Oblemenco” este un stadion multifuncțional din Craiova, România cu o capacitate de 30.983 de locuri. Construcția arenei a început în 2015 și a fost finalizată în luna noiembrie a anului 2017. Acesta este folosit în principal pentru fotbal, aici evoluând în meciurile de pe teren propriu clubul Universitatea Craiova.
Foto: Bogdan Dănescu
Bulevardul Știrbei Vodă 36, Craiova, Romania
Sport și agrement
Tenis Club Lucian va ofera :
Terenuri de zgura de cea mai buna calitate in timpul verii si iluminate seara cu vizibilitate de joc maxima!
Balon presostatic incalzit si iluminat la cele mai inalte standarde in timpul iernii!
Parcare supravegheata in incinta bazei sportive
Terasa de vara, vestiar, dusuri, wi-fi free.
Tenis Club Lucian va ofera posibilitatea de a va racorda racheta rapid cu masini electronice profesionale, recomandari in alegerea echipamentului de tenis precum si cursuri de tenis pentru toate varstele.
Tenis Club Lucian are ca obiectiv principal selectarea copiilor cu inclinatii spre tenis si initierea lor in acest minunat sport.
Oferim cursuri de tenis pentru adulti!
Aleea 2 Primaverii nr 24, Craiova, Romania
Sport și agrement
”Tenis Club Stănică” a luat fiinţă în anul 2010 din dragoste pentru sport şi din dorinţa de a obţine marea performanţă în tenis.
Rezultatele de succes obţinute în acest sport, experienţa acumulată ca jucători profesionişti dar şi cea dobândită la facultăţile de profil absolvite,sunt câteva din motivaţiile pentru care fraţii Victor şi Oana Stănică au decis să-şi creeze propriul club de tenis.
Prin cursurile de tenis încercăm să transmitem copiilor bucuria pentru mişcare şi în mod special pentru a învăţa să joace tenis.
Deşi este un joc individual el trebuie practicat la început în grupe de copii care sunt selectaţi permanent după diferite criterii: vârstă, dezvoltare fizică, nivel de pregătire atins, motivaţii individuale (tenis practicat pentru sănătate, pentru a participa la competiţii sau pentru a obţine performanţe), etc.
Mărimea acestor grupe porneşte de la 4-6 copii la nivel de iniţiere, 3-4 copii la nivelul avansaţi iar după vârsta de 10 ani se practică un sistem mixt de pregătire: atât în grupe de 3-4 copii dar şi în grupe de 2 copii sau individual, ponderea antrenamentelor individuale sau în grupe de doi fiind mai mică pentru copii de 10-11 ani şi crescând treptat spre vârsta de 14 ani. După 14 ani pregătirea devine cu preponderenţă una individuală fie că se face cu antrenorul sau cu un alt sportiv folosit ca sparing partner.
Tenis Club Stănică şi-a propus să-şi creeze o bază largă de selecţie, să poată transmite dragostea şi frumuseţea acestui sport cu cheltuieli minime din partea familiilor. Dealtfel în acest sens organizează trimestrial acţiuni de selecţie promoţionale. Pregătirea sportivă se desfăşoara la baza sportivă din strada Viitorului, nr.24C.
Scopul clubului este de a descoperi sportivi talentaţi, de a-i învăţa tenis şi ajuta totodată să devină învingători şi campioni în cazul unora. “ Ne-am constituit propriul club pentru a putea să creăm şi să dezvoltăm un sistem eficient de pregătire al sportivilor, menit să determine obţinerea performanţei, un sistem care are la bază experienţele acumulate de-a lungul anilor ca antrenor sau ca sportivi dar şi necesarul care lipseşte în România şi pentru care marea performanţă întârzie să apară după vârsta junioratului.
Suntem siguri ca vom reuşi, necunoscuta rămâne şi la aceasta nu vom putea răspunde decât peste ani de aici înainte: câţi campioni vom descoperi şi cât vor rezista ei, acolo sus?
Este un drum lung, greu dar frumos, avem răbdare şi credem că în scurt timp clubul va începe să crească prin numărul de sportivi şi rezultatele ce se vor obţine, numărul de antrenori şi membri dar şi ca posibilităţi de sponsorizare pentru sportivii talentaţi.”
Strada Aeroportului nr.278, Cârcea 207206, Romania
Spațiu de agrement
Satul de vacanţă “Colţ de Rai” este situat la 32 de kilometri de Craiova, în nordul judeţului Dolj, în apropiere de limita cu judeţul Vâlcea, lângă Bulzeşti, satul natal al marelui scriitor Marin Sorescu. Aici, timpul parcă s-a oprit în loc. Câteva zone ale Bulzeştiului par cu adevărat desprinse din poveşti. Pe Văile Răchita au fost amenajate două baraje şi lacuri de acumulare, pentru a preveni inundaţiile râului. La barajul de la Gura Vâlcelei Răchita, între dealurile Răchita şi prelungirea dealului Ţiganu’, s-a format lacul de acumulare. După 1990, terenurile au devenit proprietate privată, iar un investitor a amenajat aici o zonă turistică de agrement numită „Colţ de Rai“.
Turiştii pot găsi aici o casă tradiţională doljeană şi una vâlceană, 8 căsuţe din lemn cu 22 de locuri de cazare, 6 foişoare, pontoane pe apă, grătare, toate construite lângă un lac amenajat, adevărate locuri de poveste, ideale pentru o vacanţă petrecută cu familia în mijlocul naturii.
Terenul are o suprafaţă de 17 hectare cu amenajări peisagistice deosebite, cu păduri de stejar şi salcâm, poiene, un lac cu suprafaţa de 8 hectare populat cu crap, şalău, biban, teno, caras şi somn, pescarii împătimiţi putându-se delecta pe malul lacului. Locul oferă relaxare, liniştea naturii, ciripit de păsărele, susur de apă, aer curat, adică o părticică de rai.
Cei care doresc să se relaxeze în această zonă pot savura o mămăliguţă făcută în tuci, un grătar făcut pe malul lacului, iar după o masă servită în aer liber se pot bucura de o plimbare prin pădure, un somn bun în hamac, o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac.
De asemenea, vizitatorii au şi alte posibilităţi. Cei mai sportivi pot juca badminton, darts, pot practica pescuitul sportiv, tenis de masă sau plimbări cu sania, iarna. Cei mai comozi pot face plajă, pot admira raţele sălbatice, berzele negre, egretele sau diferite specii de flori.
sursa: http://www.jurnalulolteniei.ro/2016/05/05/colt-de-rai-in-bulzestiul-lui-marin-sorescu/
Colţ de Rai, Romania