Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în centrul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu ancadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza. Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”. La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”. În vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933. În perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi. Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu. Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei Sursa: vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2016/05/casa-dianu-aicuza.html Foto: https://www.facebook.com/craiovadeieri/

Castelul Fermecat din Craiova se află în cel mai cunoscut şi mai popular parc din oraş, Parcul „Nicolae Romanescu”. Cu toate acestea, faptul că se află într-un loc mai puţin vizibil, fiind ascuns între copaci, a făcut ca el să fie mai puţin cunoscut de turişti, până acum câţiva ani. Castelul Fermecat a fost construit în anul 1905, pentru a masca turnul de apă din parc. A fost construit într-un stil romantic şi era unul dintre locurile de întâlnire al craiovenilor. Castelul este situat în apropierea Podului Suspendat, un alt obiectiv popular din parc. Acesta desparte două dealuri şi se află deasupra unei ape. Foto; Bogdan Dănescu

Clădirea Liceului Carol I din Craiova este un monument de arhitectură de interes național, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Edificiul este situat în zona centrală a municipiului Craiova, în imediata apropiere a Școlii Oteteleșanu (actualul Colegiu Național Elena Cuza) și a Bisericii Sf. Treime, pe str. Ioan Maiorescu, nr. 2. Imobilul găzduiește în prezent Colegiul Național Carol I, a doua cea mai veche instituție școlară secundară din România. Istoria acestei scoli doljene începe in 1826, când doi foști elevi ai lui Gheorghe Lazar si Ion Heliade Rădulescu, profesorul Stanciu Capataneanu și învățătorul Grigore Pleșoianu au pus bazele Scolii Naționale Medii, a doua școală medie din Principate, după Colegiul "Sfântul Sava" din București. La început, Școala Centrală a funcționat in chiliile de la Mănăstirea Obedeanu, apoi in cele de la Biserica Madona Dudu. În octombrie 1832 se cumpara actualul teren al Colegiului, în centrul Craiovei, cu suma de 300 de galbeni donati de catre vornicul Iordache Otetelisanu, urmând ca abia în 1842 să se inaugureze primul local, cel imortalizat de pictorul Theodor Aman în tabloul "Hora Unirii la Craiova". În sala mare a scolii a citit Ion Heliade Radulescu Proclamatia de la Izlaz, în timp ce loan Maiorescu, directorul instituției, urcat într-un pom din fața clădirii, citea aceeași Proclamație pentru elevi și ceilalți craioveni. După înfrângerea Revoluției de la 1848, timp de trei ani, școala se închide pentru că nu are dascălii necesari, iar turcii transformă clădirea în cazarmă și bucătărie, încalzindu-și mâncarea cu mobilierul și cărțile din bibliotecă. Prin eforturile profesorului G.M. Fontanin, care devine director al instituției pentru aproape 30 de ani, școala este redeschisă în 1854. În 1885, prin înalt Decret Regal, școala primeste numele Liceul "Carol I". Între 1893-1895 se construieste actuala clădire a liceului ce a costat peste un milion de lei și în fundația căreia regele Carol I a așezat personal un cilindru metalic cu documentul oficial al ctitoriei ce va deveni clădire de patrimoniu. Pictorul Francisc Tribalski a realizat frescele din biblioteca și sala rotundă, iar cladirea nouă, cu cupolă, a fost dotata cu mobilier luxos. Însă și acest local a devenit spital in timpul Primului Război Mondial. În 1948, cu ocazia centenarului revoluției pașoptiste, liceul primește numele de Colegiul Popular "Nicolae Bălcescu", dar in 1997 va reveni la vechiul nume "Carol I", ce se păstrează până astăzi. De altfel, ambele personalități istorice sunt considerate mentori spirituali ai Colegiului din Craiova. De-a lungul timpului, rezultatele deosebite ale elevilor au consacrat Colegiul National "Carol I" la nivel international. Elevii, îndrumați de profesori de excepție, au adus scolii lor, dar si României, 52 de premii internaționale, dintre care 17 medalii de aur, 22 de medalii de argint si 13 medalii de bronz. Biblioteca școlii este cea mai importantă bibliotecă școlară din țară. Este înființată în 1836 și poartă numele lui Mihail Strajan, profesor al liceului în perioada 1881-1902. Acesta se îngrijește de înzestrarea și organizarea bibliotecii dotată cu mobilier scump. Biblioteca „Mihail Strajan” conține cărți de patrimoniu, cum ar fi Biblia de la București (1688). Cea mai veche carte datează din 1514. Unele volume de patrimoniu au făcut parte din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. Școala se mai mândrește și cu colecția de fluturi (donată de Claudia și Ion Stănoiu și completată de Adrian și Ioana Rusescu), care cuprinde mii de exemplare adunate de pe tot globul. O altă piesă de rezistență din patrimoniul liceului este colecția de roci adunate de învățătorii Dumitru și Ștefania Alexandrescu. Una din marile valori adăpostite de liceu este „Ecorșeul” lui Constantin Brâncuși, realizat în colaborare cu medicul D. Gerota și care se găsește în laboratorul de biologie. Sursa: www.cnc.ro; https://www.facebook.com/colegiulnational/ Foto: https://www.facebook.com/colegiulnational/

Fosta Școală Normală de Băieți din Craiova este o clădire monumentală, aflată pe Calea București, nr. 107. Operă a arhitectului Constantin Băicoianu, edificiul a fost construit în perioada 1898-1901 ca sediu pentru Școala Normală de Băieți. Ulterior, clădirea a găzduit mai multe instituții de învățământ, în prezent fiind sediul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova. Clădirea Fostei Școli Normale de Băieți este un edificiu impunător, de dimensiuni monumentale, dispus pe trei niveluri (demisol, parter și etaj) pe un plan simetric față de verticala turnului central (intrarea din Calea București). Fațadele clădirii sunt acoperite cu cărămidă aparentă, iar acoperișul edificiului este de țiglă. Se remarcă, la exterior, stucaturile ornamentale și decorațiunile pictate. Pe fațada clădirii se află o placă de marmură ce comemorează activitatea la Craiova a lui Ștefan Velovan. Ștefan Velovan, considerat cel mai mare pedagog român al timpului său și cel care a pus bazele învățământului pedagogic, a fost promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică (“velovanismul”). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: http://mecanica.ucv.ro/; www.monumenteoltenia.ro/

Imobilul în care funcționează sediul secundar al Primăriei Craiova, de pe strada „Al. I. Cuza” nr. 1, datează din perioada 1900-1905 și se află pe lista monumentelor istorice. A fost construită după planurile arhitectului Otto Hesselmann. Potrivit datelor de arhivă, clădirea a fost concepută de la bun început ca să aibă două destinații. Aici trebuia să funcționeze un hotel, dar și un sediu de bancă. Pentru a îndeplini prima utilitate, Hotelul Palace a fost conceput în maniera specifică pentru majoritatea hotelurilor de început de secol XX din București. Ca și în capitală, hotelul a fost așezat pe colț, cu două fațade principale și intrări și apartamente situate chiar pe colțul clădirii. Dubla utilitate a clădirii se vede însă în interior. Arhitecții vorbesc despre o concepție aparte de „clădire în clădire” care se observă de cum intri în imobil. Parterul și etajul întâi au fost amenajate cu un hol interior mare și multe ghișee pentru a servi ca sediu de bancă. La etajele doi, trei și mansardă sunt apartamentele în care au fost cazați clienții hotelului Palace. Cel mai interesant element de decor al imobilului este luminatorul principal. Plasat la etajul întâi, funcționează ca o „grădină de lumină”, în descrierea specialiștilor. Clădirea a avut, de asemenea, multe zugrăveli frumoase și lambriuri, în special în încăperile hotelului, dar care s-au deteriorat de-a lungul timpului. Cinci cutremure au trecut peste acest imobil, începând cu cel din 1908 și terminând cu cel din 1990, și i-au afectat puternic structura de rezistență. În ciuda faptului că urmele timpului se văd cu ochiul liber peste tot în clădire, autoritățile locale spun că nu s-a făcut nici o lucrare de consolidare, nici măcar după cutremurul din 1977. Fostul Hotel Palace are tencuieli realizate cu praf de piatră. Soclul şi câmpul finisajelor de la nivelul parterului sunt realizate din mozaic buciarda. Sursa: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/ Foto: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/; www.monumenteoltenia.ro

Hanul Puțureanu este o clădire de patrimoniu situată în centrul istoric vechi al orașului Craiova, în Piața Veche (Piața Elca), în apropiere de importante monumente și obiective turistice – fosta Școală Centrală de Fete (azi Muzeul Olteniei), Biserica Madona Dudu, Hanul Hurezi, Fântâna Purcarului, Catedrala Sf. Dumitru și Casa Băniei. Edificiul, ridicat de negustorul Niță D. Puțureanu, este un minunat ansamblu cu arhitectură de han specifică secolului al XIX-lea, ajuns, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare. Hanul Puțureanu a fost înființat și construit de comerciantul Niță D. Puțureanu, născut în 1845 într-o familie modestă, de țărani din satul Puțuri-Dolj. Acesta cunoaște o rapidă ascensiune socială. Afacerile cu alcool și tutun, acordarea de împrumuturi, dar și chiriile proprietăților pe care le cumpără de-a lungul timpului, îl propulsează în rândul marii burghezii craiovene. La moartea sa (în februarie 1910), hanul și dependințele rămân în grija și administrarea fiului său Mihail, avocat, grefier și bibliotecar la Baroul Dolj. În ciuda concurenței din partea noilor hoteluri din apropiere, mult mai încăpătoare și oferind condiții mai luxoase, precum Hotel Minerva și Hotel Geblescu (Hotel New York), înființate la începutul secolului XX, hanul a mai funcționat până la Primul Război Mondial. După 1918, timp de 30 de ani, Mihail Puțureanu a închiriat prăvăliile tatălui său la diverși comercianți și camerele hanului unor noi chiriași.  În primăvara anului 1945, în câteva apartamente ale hanului se vor instala ofițeri ai Armatei Roșii.  Imobilul este naționalizat în anul 1950, în urma decretului nr. 92 pentru naționalizarea unor imobile.  În 1996, printr-o hotărâre judecătorească, foștii proprietari au reușit să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/hanul-putureanu-craiova/  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2050554635083366&set=pb.100063565119237.-2207520000

Este amplasat în partea de nord-vest a Orașului Filiași, în imediata apropiere a cimitirului.  Există de asemenea și indicatoare turistice ce îi îndrumă pe vizitatori către acest monument.  Mausoleul a fost ridicat intre anii 1865 – 1868, de către Dimitrie Filișanu, un mare om politic si filantrop al vremurilor trecute si este supranumita „Capela Sixtina a Olteniei“.  Ansamblul istoric este alcătuit din mausoleu, înconjurat de un zid de incintă.  Construcția este opera unui mare arhitect italian care s-a inspirat în ridicarea mausoleului de la un model francez.  In interior sunt trei sarcofage masive din lemn de nuc, bogat ornate cu sculpturi. Rămășitele familiei Filișanu se afla in criptele de sub sarcofage, care au doar rol decorativ. Pe unul dintre ele este blazonul familiei.  Un motiv pentru care Mausoleul Familiei Filișanu merită atenție ar fi faptul ca acesta amintește de boierul Dimitrie Filișanu, un mare om politic al vremurilor trecute, ce s-a implicat cu multă dăruire în Revoluția din anul 1848 și Unirea Principatelor din anul 1859. Sursa: www.turismland.ro; www.impact-tour.eu  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1834776176661214&set=pb.100063565119237.-2207520000

Monumentul este ridicat în memoria lui Petre Ivanovici (4 septembrie 1898, Băilești – 1 februarie 1936, Cornereva), unul dintre cei mai cunoscuți aviatori români din perioada interbelică. A fost instructor de zbor la Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române (militar) din Tecuci și la școala civilă de zbor a ARPA. Evoluează în numeroase demonstrații de acrobație aeriană, fiind unul dintre membrii inițiali ai formației Dracii Roșii. Sursa: audiotravelguide.ro

Ansamblu sculptural este situat pe faleza Dunării, pe poziţiile fostei baterii de artilerie "Ştefan cel Mare", din primăvara anului 1877. Este o creaţie originală a sculptorului Bucur Pavel şi a fost dezvelit la 21 august 1980. Alcătuit din două elemente distincte, soclu şi grup statuar, monumentul impresionează mai ales prin înălţimea totală (15 m) şi prin suprafaţa basoreliefurilor (25 m. p.). Soclul, din travertin, de formă paralelipipedică, prezintă ample basoreliefuri cu scene ale trecerii Dunării, la 1877, de către armata română; la partea superioară a acestuia sunt încrustaţi anii centenarului independenţei: "1877-1977". Grupul statuar este lucrat în piatră albă şi înfăţişează simbolic trei ostaşi, aparţinând principalelor arme implicate în acest război şi anume: un artilerist ce ţine în mână un drapel, un vânător cu arma la picior şi un dorobanţ care sună din goarnă atacul. Sursa: danube-bike.eu

Considerat primul monument public ridicat în Craiova, a fost inaugurat la 8 decembrie 1918. Este amplasat în curtea Bisericii Sfânta Treime - ctitorită de Dumitrana Ştirbei stolniceasa (soţia marelui stolnic Constantin Ştirbei, fost caimacam al Craiovei în anul 1741) - vis-a-vis de Colegiul Naţional "Carol I".  Monumentul a fost executat de sculptorul francez Jean Lecomte du Nouy în 1907 şi a fost turnat în bronz de Varbedienne. Monumentul îl reprezintă pe domnitor în picioare, purtând pe umeri o mantie domnească, iar pe piept mai multe decoraţii. În mâna dreaptă domnitorul ţine un pergament pe care scrie: "Vouă am încredinţat apărarea ţării şi a destinelor noastre”. La picioarele sale este un tânăr care ţine în mână o seceră, iar în cealaltă un snop de grâu. De asemenea, este un vultur cu aripile pregătite pentru zbor. Mai sunt câteva basoreliefuri, pe soclul statuii, reprezentând România, o carte pe care sunt înscrise actele importante din istoria ţării la care a luat parte domnitorul, o hartă reprezentând câmpia Dunării, de la Drobeta Turnu Severin la Brăila şi alte elemente.  Domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei s-a născut la Craiova, în august 1799 şi a murit la Nizza, la 12 aprilie 1869. A domnit între ian. 1949 - 29 oct. 1853 şi 5 oct. 1854 - 25 ian 1856. S-a confruntat cu greutatea întreţinerii armatelor ruso-turce şi puterea comisarilor extraordinari. A obţinut retragerea lor în 1851. A construit Teatrul din Bucureşti, a redeschis multe şcoli, închise în timpul Revoluţiei de la 1848 şi a îmbunătăţit dispoziţiile Regulamentului Organic pentru ţărani. În 1853 s-a retras la Viena , din cauza ocupaţiei ruseşti şi a revenit în 1854 la domnie, sub ocupaţie austriacă, având multe restricţii. După Congresul de la Paris (1856) domnia sa nu s-a mai prelungit. Sursa: memorielocala.aman.ro Foto: Bogdan Dănescu

Monumentul eroilor călăfețeni din primul război mondial, operă a sculptorului Dumitru Măţăoanu a fost inaugurat la 7 noiembrie 1923, prilej cu care au fost distribuite şi titlurile de proprietate veteranilor din Campania 1916-1918 şi văduvelor de război. Monumentul reprezintă un soldat din Primul Război Mondial. Sursa: audiotravelguide.ro

Monumentul “Eugeniu Carada” din Craiova este un monument de for public amplasat în scuarul cunoscut sub numele de “Fântâna lui Romanescu” din Craiova (astăzi în apropierea Casei Studenților, la intersecția străzilor Arieș, C. D. Fortunescu și Eugeniu Carada). Opera din 1936 a sculptorului Mihai Onofrei este un omagiu adus personalității marelui economist, om politic și gazetar craiovean Eugeniu Carada. Sursa: http://www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Monumentul "Fraţii Buzeşti", operă a sculptorului Boris Caragea, se află amplasat în colţul Grădinii Trandafirilor sau a Băniei, în apropierea Caselor Băniei, cu faţa către Colegiul Naţional " Fraţii Buzeşti". Lucrarea îi reprezintă pe Preda, Stroe şi Radu Buzescu. Pe soclul statuii stă scris: “Preda, Stroe şi Radu Buzescu, căpitani în oastea lui Mihai Viteazul (1593-1601). Cinste şi recunoştinţă veşnică înaintaşilor eroici care au luptat cu neînfricare pentru liberate, unitate şi neatîrnare, punând temelii trainice edificiului României socialiste”. Bibliografie: Firan, Florea, Firescu, Alexandru. - Craiova.- Bucureşti: Sport Turism, [1982], p.82 Magda Buce Răduţ.- Trecutul în Craiova de astăzi. – Craiova: Sim Art, 2008, p.184 Sursa: memorielocala.aman.ro

Monumentul Tudor Vladimirescu din Craiova este un monument de for public de interes local, operă a sculptoriței franceze de origine română Margareta Cosăceanu-Lavrillier. Lucrarea în bronz, donată municipiului Craiova de către artistă, a fost inaugurată în anul 1960. Monumentul este amplasat în scuarul din fața Facultății de Agronomie, privind către Grădina Mihai Bravu și, dincolo de ea, către Casa Glogoveanu – fostul sediu al Tribunalului Craiova, în care conducătorul Revoluției de la 1821 a locuit. Pe soclul statuii se află o plăcuță cu litere aplicate: „Tudor Vladimirescu 1780-1821”. Sursa: www.monumenteoltenia.ro

Muzeul Cărții și Exilului Românesc se constituie într-un proiect de anvergură unic, al cărui scop bine definit este  reîntregirea culturii românești cu tezaurul cultural realizat în afara țării, începând cu anii exilului românesc postbelic până în prezent. În patrimoniul acestuia se regăsesc aproape  40 de colecții extrem de valoroase prin prisma conținutului pe care îl furnizează: Colecția „Academician Basarab Nicolescu”; Colecția „Leonid Mămăligă”; Colecția „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”; Colecția „Arhiva «Asociației Hyperion»”; Colecția „Mircea Milcovitch și Maria Mesterou”; Colecția „Andrei Șerban”; Colecția „Paul Barbăneagră”; Colecția „Corneliu Șerban Popa”; Colecția „Vintilă Horia”; Colecția „Cicerone Poghirc”; Colecția „Andrei Codrescu”; Donația „Carmen Firan și Andrei Sângeorzan”;  Colecția „Victor Cupșa”; Donația „Constantza Buzdugan”; Colecția „Bujor Nedelcovici”; Colecția „Cezar Vasiliu”; Donația „Valeriu Veliman”; Colecția „Mircea Eliade”; Colecția „Emil Cioran”; Colecția „Ileana și Romulus Vulpescu”; Donația „Șerban Viorel și Rodica Stănoiu”; Colecția „Academician Dan Berindei”; Colecția „Academician Dinu C. Giurescu”; Donația „Academician Ștefan Ștefănescu”; Donația „Institutul Român/ Biblioteca Română din Freiburg”; Colecția George Banu”; Colecția „Dumitru Milcoveanu”; Colecția „Octav Calleya”; Donația „Horia-Dinu Nicolaescu”; Colecția „Nicolas Adam”; Donația „Ion Deaconescu”; Colecția „Aurora Cornu”; Colecția „Miron Kiropol”; Colecția „Grigore Arbore”; Colecția „Theodor Damian”; Colecția „George Roca”; Colecția „Academia Româno-Americană de Arte și Științe”;   Colecția „Memoria exilului românesc la Televiziunea Română”. Proiectul a luat naștere din necesitatea generării unei viziuni de ansamblu asupra creațiilor spirituale românești, realizate dincolo de hotarele țării în vremea regimului comunist. Unicitatea fondurilor din Muzeu este dată de remarcabila lor diversitate, ușor de observat, mai ales prin prisma domeniilor reprezentate, de la științele umaniste și sociale, teologie și muzică, până la artele spectacolului și cele vizuale, dar și a tipurilor de materiale ce compun fiecare colecție în parte. Vizitând rând pe rând exponatele din muzeu pot fi observate  dedicațiile olografe din cărțile prețioase, manuscrisele și documentele originale din bibliotecile personalităților reprezentate în Muzeu, mii de file de corespondență purtată de scriitori celebri din exil și dezvăluite în premieră publicului din România, dar și unicate de artă vizuală din pictură, sculptură, desen sau gravură. Arhivele aflate în patrimoniul muzeal reprezintă o mărturie solidă, o frescă documentară a activității culturale, științifice și artistice întreprinse de personalități ale exilului românesc, precum și un neprețuit instrument de cercetare pentru toți cei preocupați de creațiile și memoria oamenilor de cultură, stabiliți pe întreg mapamondul în răstimpul monopolizat de comunismul românesc.  Eforturile muzeului vizează așadar, popularizarea operelor semnate de nume sonore ale exilului românesc  care, până în prezent, au circulat aproape o jumătate de secol doar în afara granițelor țării, doar o mică parte fiind editate și traduse în limba română. 

Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, ș.a. Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor, pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi, proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor. Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început. Jean Mihail era cultivat și avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind să se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al înaltei societăți și făcând parte din cercul restâns al Curții, găzduiește Familia Regală la palat în 1913, cu prilejul inaugurării monumentului ”Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel după replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Războiul de Independență din 1877. Monumentul a fost distrus imediat după venirea la putere a comuniștilor. Doi ani mai târziu, tot la palat, sunt primiți Regele Ferdinand și Principesa Maria, care împreună cu generalul Averescu făceau o vizită Spitalului Militar din Craiova. În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate. Gestul său reflectă un înalt simț civic și un patriotism de cea mai nobilă factură, astfel încât edificiul a rămas în conștiința publică sub numele de Palatul Jean Mihail. La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului. Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de băiat, Cap de fată și Sărutul) Între 1945 și 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al cărui secretar era Nicolae Ceaușescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, după ce devenise Secretar General al PCR și Președinte RSR, să decidă păstrarea și restaurarea imobilului, după ce fusese grav afectat în timpul cutremurului din 1977). Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova. A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman”, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină. Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului. În prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrări de artă europeană și românească. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.

Palatul Administrativ din Craiova, situat pe Calea Unirii, la nr. 19, este una din cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj. Palatul Administrativ a fost construit la începutul secolului al XX-lea, cel mai probabil între 1912-1913 (anul începerii construcției diferă de la sursă la sursă, de la 1907 / 1909 / 1910 / 1912). Se spune că prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, prezent la Craiova la întrunirea liberală din 24 iunie 1909, ar fi fost de față la așezarea actului la fundația clădirii. Constructorul desemnat de Antonescu pentru construirea Palatului Administrativ a fost Giovanni Battista Peressutti.  Din punct de vedere estetic, decorația fațadelor se remarcă prin numeroasele elemente originale, dar care reinterpretează elementele specifice vechii arhitecturi românești: acoperișul cu învelitoare din țiglă smălțuită de culoare verde cu elemente decorative din tablă de zinc și lucarnele, logiile, balcoanele și bovindourile de pe fațada etajului pe corpurile laterale ale fațadelor, decroșurile în consolă, arcurile trilobate de la ferestre, ancadramentele ferestrelor, coloanele, frizele și soclul din piatră, brăiele decorative sau jgheaburile pentru preluarea apei de ploaie, modelate cu motivul funiei răsucite. Începând cu 1 aprilie 1915, Palatului Prefecturii a adăpostit la parter Muzeul de Antichități și Etnografie al județului Dolj, înființat din inițiativa profesorului de istorie Ștefan Ciuceanu, iar din anul 1928 devine Muzeul Regional al Olteniei.  În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, instituțiile care își aveau sediul în Palatul Administrativ au fost evacuate, aici instalându-se Direcția de căi ferate germane. La plecarea nemților din Oltenia, mobilierul și clădirea au fost devastate, iar patrimoniul Muzeului Regional a fost grav afectat de jafurile ocupanților germani. La 12 decembrie 1922, în localul Prefecturii s-a înființat Societatea Cercul Științific Craiovean (director profesorul Marin Demetrescu) ce avea drept scop înzestrarea capitalei Olteniei cu un Muzeu de Istorie Naturală. În anul 1934, colecțiile Muzeului Regional au fost mutate în sălile de la subsolul Prefecturii, dinspre Piața Unirii. În luna septembrie a aceluiași an, sala festivă a Palatului Administrativ a găzduit comunicările Congresului de numismatică și arheologie de la Craiova.  În anul 1935, datorită lucrărilor, a apărut o crăpătură la cupola scării de onoare. Consolidarea a fost făcută sub directa supraveghere a lui Petre Antonescu, arhitectului proiectului inițial. Începând cu 24 februarie 1945, clădirea va găzdui Sfatul Popula Regional (până în 1968), Comitetul Județean Dolj al PCR și Consiliul Popular Județean Dolj (până în 1989), iar începând din anul 1989 și până în prezent adăpostește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Cutremurul din anul 1977 a afectat clădirea Palatului Administrativ, la care s-au făcut ulterior ample lucrări de reparație.  Din 1989, Palatul Administrativ din Craiova găzduiește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Palatul Banca Comerțului, clădire monumentală ce găzduiește Primăria Municipiului Craiova, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat. La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante. La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri. Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului). În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe edificii ocupate. După 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal. După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente. Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Craiova. În anul 2000 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru consolidarea imobilului, intenționându-se solicitarea de fonduri de la Banca Mondială. Demersurile au fost sistate, însă, din cauza litigiilor asupra dreptului de proprietate a clădirii, motiv pentru care nici o administrație nu a mai încercat să demareze lucrări de reabilitare. Sursa: www.monumenteoltenia.ro Foto: imagoromaniae.ro; www.monumenteoltenia.ro

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com

Ideea unei statui la Craiova a marelui voievod, care este legat de oraș şi prin faptul că a deţinut dregătoria de mare ban înainte de a fi domnitor, datează de la începutul secolulul 20. În 1913 s-a constituit un comitet de iniţiativă pentru ridicarea unui monument închinat lui Mihai Viteazul la Craiova. În 1927, societatea „Prietenii Ştiinţei“ propunea ca loc de amplasament Piaţa Unirii. În 1933 s-au adresat Primăriei Capitalei cu rugămintea de a muta statuia lui Mihai Viteazul la Craiova, în cazul în care la Bucureşti se va ridica una mai mare. Sculptorul D. Pavelescu-Dimo pregătise o machetă pentru realizarea unui monument deosebit de frumos închinat marelui voievod, care însă nu s-a materializat. Din păcate, craiovenii au trebuit să aştepte mulţi ani până să vadă pusă pe amplasament actuala statuie, după ce stătuse mulţi ani în curtea Muzeului de Artă, din diverse motive. Statuia a fost adusă la Craiova în 1974, dar a stat demontată până în 1990 în spatele Muzeului de Artă. În 1990 a fost ridicată în centrul orașului, în Piața Unirii în apropiere de Prefectură și cu fața spre apus. Între anii 2004-2008, cu ocazia reamenajării centrului orașului a fost mutată în marele parc dintre Prefectură și Biserica istorică Sfânta Treime, cu fântâni arteziene ample în fața îndreptată spre răsărit Sursa: audiotravelguide.ro; http://vladimirrosulescu.blogspot.com

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost executată în 1912, de către sculptorul italian Raffaello Romanelli. Sculptorul a turnat în bronz două exemplare ale statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), una pentru Iaşi, cealaltă fiind adusă la Craiova în anul 1912. Amplasată, în 1935, în faţa hotelului "Minerva", va fi inaugurată abia în 1939, pentru ca un an mai târziu, să fie mutată, în plin centrul oraşului, pe latura dinspre nord a grădinii "English Park", în faţa actualului Palat al Primăriei. Statuia îl reprezintă pe domnitor în picioare, drept, cu sabia ţinută cu ambele mâini, într-un gest ce sugerează ideea de hotărâre şi demnitate. Pe soclu, pe ambele laturi, dreapta şi stânga, se află inscripţionate texte cu descrierea măsurilor luate de Alexandru Ioan Cuza în timpul domniei sale. Sursa: memorielocala.aman.ro

Statuia din bronz, operă a sculptorului Mircea Spătaru, a fost amplasată în faţa clădirii liceului ce poartă numele lui Carol I în decembrie 2007. Foto: audiotravelguide.ro

Clădirea Universității din Craiova, construită inițial pentru a servi drept Palat de Justiție, este un monument de arhitectură de interes național și una dintre cele mai reprezentative edificii ale orașului. Proiectată în 1890 de arhitectul Ion Socolescu, clădirea Universității este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură. Ea este situată în centrul municipiului Craiova, pe str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.  Clădirea a fost ridicată între 1894 și 1912.  Încă de la început au fost vizibile, atât la exterior, cât și la interior, elemente și principii arhitecturale împrumutate din clasicism, precum frontonul triunghiular și peristilul intrării principale cu trei uși, încadrat de patru coloane compozite (cu elemente corintice și ionice).  Palatul era înconjurat de un gard cu grilaj de fier forjat fixat pe un soclu de beton, cu stâlpi din loc în loc. Între clădire și gard se desfășura, pe toate laturile acesteia, o porțiune de spațiu verde.  Forma inițială a clădirii Palatului de Justiție era de patrulater întretăiat pe mijloc de un corp central, care corespundea intrării principale. Aceasta era dominată de frontonul clasic, unde putea fi admirat un grup statuar reprezentând „Justiția legată la ochi”, înlăturat după 1948. Ulterior schimbării destinației clădirii, sub frontonul acesteia a fost amplasat cuvântul “UNIVERSITATEA”, scris cu majuscule în relief.  În anul 1912 a avut loc o inaugurare parțială a clădirii, alta având loc în 1914, dată la care palatul avea 4 niveluri.  Ulterior, edificiul a fost extins, reparat și modernizat succesiv, ajungând să aibă 5, respectiv 6 niveluri.  Proiectele privind adaosurile din perioada interbelică, prin care s-a mai construit o aripă a clădirii, au fost întocmite de arhitectul Iancu Atanasescu.  Planurile pentru extinderea realizată în anii ’70 (1972-1975) a clădirii au fost realizate de arhitectul Petre Falcon.  Palatul de Justiție a fost construit pentru a servi drept sediu diferitelor organe și instanțe de judecată din Craiova. Între 1941 și 1944, palatul a fost ocupat de trupele germane. Odată cu plecarea nemților, instituțiile de judecată (Tribunalul și Curtea de Apel) au revenit în acest local până în 1951. Din 1948, aici și-a avut sediul și prima unitate de învățământ superior din Craiova (Institutul Agronomic). Concomitent, partea vestică a palatului era ocupată de instituții administrative locale (Sfatul Popular). În perioada 1951-1958, aripa estică a clădirii a găzduit al doilea institut de învățământ superior, Institutul de Mașini și Aparate Electrice (Institutul Tehnic). Pentru scurt timp, între 1958-1959, Palatul de Justiție a redevenit casa tribunalelor regional, raional și orășenesc, a procuraturii și a baroului.  Din 1966, impunătorul edificiu a fost dat în uz și a intrat în proprietatea nou înființatei Universități din Craiova. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu