#CentrulBrâncuși. Cosmin Vasile, CJ Dolj: „Oamenii îl vor cunoaște pe Brâncuși într-o manieră în care nu au făcut-o până acum”

#CentrulBrâncuși. Cosmin Vasile, CJ Dolj: „Oamenii îl vor cunoaște pe Brâncuși într-o manieră în care nu au făcut-o până acum”


Din luna aceasta, județul Dolj va deveni un punct important pe harta marilor obiective culturale europene. Inaugurarea Centrului „Constantin Brâncuși”, unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Consiliului Județean Dolj, va avea loc pe data de 15 septembrie, cu o mulțime de surprize pentru participanți și vizitatori. Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a prefațat acest eveniment, într-un interviu în exclusivitate pentru Discover Dolj.

Centrul „Constantin Brâncuși” este unul dintre cele mai ambițioase și dificile demersuri ale Consiliului Județean Dolj, mai ales din punct de vedere logistic. Cum vedeți realizarea acestuia și cât de importantă este pentru județ?

În primul rând, aș vrea să specific faptul că nu doar pentru județ este important acest proiect, ci și la nivel național și internațional. Dată fiind construcția unicat în lume, proiectată de domnul arhitect Dorin Ștefan, suntem siguri că ea va atrage numeroși vizitatori în Craiova, mai ales pe cei pasionați de Constantin Brâncuși și de domeniul sculpturii. În al doilea rând, merită evidențiat faptul că misiunea pe care au avut-o constructorii și toate celelalte părți implicate a fost una extrem de dificilă, ceea ce oferă și mai multă valoare acestui proiect. Au fost multe obstacole pe care a trebuit să le depășim, însă consider, alături de colegii mei din Consiliul Județean, că suntem în fața unei realizări remarcabile, care va consolida poziția municipiului Craiova și a județului Dolj în topul destinațiilor turistice de cultură. 

Centrul „Brâncuși” și Muzeul de Artă, un „complex de studiu al personalității imense a marelui artist” 

Trecerea lui Brâncuși prin Craiova a însemnat extrem de mult pentru tânărul sculptor de atunci. Șederea lui în Craiova fiind, de asemenea, una importantă pentru orașul nostru, am vrea să ne povestiți cum a luat naștere proiectul Centrului „Brâncuși”.

Chiar Constantin Brâncuși spunea că la Craiova s-a născut a doua oară, deși locul nașterii sale este, după cum bine știm, în Hobița, în județul Gorj. Oltenia a rămas mereu aproape de Brâncuși, dar Craiova și Doljul sunt foarte importante, având în vedere că aici a ales să studieze și să se formeze. Noi, în urmă cu câțiva ani, am gândit acest proiect ca pe o recunoaștere a muncii sale pentru această zonă a țării, dar și ca pe o oportunitate pe care să le-o oferim cetățenilor județului și turiștilor pentru a afla cât mai multe despre omul și artistul Constantin Brâncuși. De aceea, veți vedea, în cadrul centrului va fi expusă povestea sculptorului, cum a ajuns la Craiova, apoi stabilirea la Paris. Considerăm că acestea sunt detalii relevante pentru public și vin să completeze punctul de atracție reprezentat de operele sculptorului pe care Muzeul de Artă, în vecinătatea căruia a fost construit Centrul „Constantin Brâncuși”, le deține. Putem spune că va fi vorba de un întreg complex de studiu al personalității imense a marelui artist. 

Accesul publicului în Centrul „Brâncuși” va fi gratuit. Inaugurarea, plină de surprize

Perfecțiunea, infinitul, dar și abstractul au fost mereu teme în lucrările lui Constantin Brâncuși. Aceleași sentimente le inspiră și prisma de sticlă pe care trecătorii o pot vedea lângă Muzeul de Artă. Ce găsim, însă, în subteranul acestei opere de artă în sine, care cuprinde reprezentări ale „Ovoidului” și „Păsării Măiestre” la scară largă?

Subteranul Centrului „Constantin Brâncuși” a fost gândit ca un spațiu expozițional generos, unde cei interesați vor avea parte de foarte multe surprize: povestea Hobița – Paris, via Craiova, desigur, întreaga cronologie a vieții lui Brâncuși, bârnele aduse de V.G. Paleolog de la atelierul ilustrului artist din Paris și multe alte informații legate de viața sculptorului. În seara inaugurării, am pregătit numeroase surprize celor care vor participa, surprize care vor fi vizibile chiar pe clădirea Muzeului de Artă. Aș dori să păstrăm, totuși, un element de mister legat de această inaugurare și de acest centru, pentru că, oricât am încerca să-l descriem în cuvinte, experiența vizuală va fi una, în definitiv, mai importantă decât orice vorbe. Arta transmite mii de cuvinte printr-o simplă sculptură, printr-o simplă imagine, iar asta va trezi în vizitatorii noștri o mulțime de sentimente și de trăiri. Ceea ce vreau să menționez este faptul că intrarea în Centrul „Constantin Brâncuși” se va face în mod gratuit, pentru că ne dorim ca absolut toată lumea să aibă acces la această poveste și la acest vis împlinit al întregii comunități a județului, al iubitorilor lui Brâncuși și al specialiștilor, inginerilor, arhitecților, al colegilor mei de la Consiliul Județean Dolj și nu numai, care au pus umărul la realizarea proiectului. Pe această cale, aș vrea să le mulțumesc tuturor celor implicați, căci fără ei nu am fi ajuns astăzi în acest punct. În seara de 15 septembrie, o nouă pagină din cultura craioveană și doljeană va fi scrisă și, odată cu inaugurarea centrului, îi invităm pe oameni să îl cunoască pe Brâncuși al nostru, al oltenilor, într-o manieră în care nu au făcut-o până acum. 

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova