#EuroVelo6. Frumusețile Doljului vor putea fi admirate de pe bicicletă


Consiliul Județean Dolj continuă investițiile în turism! Autoritatea județeană, care este și lider al unui parteneriat care mai cuprinde instituțiile similare din Mehedinți și Olt, precum și 40 de localități din cele 3 județe, a obținut finanțare nerambursabilă pentru un proiect cu valoarea totală de 35 de milioane de euro (inclusiv TVA) care vizează amenajarea unei secțiuni de aproape 360 de kilometri din ruta cicloturistică de rang european EuroVelo 6. 

Astfel, amatorii de ciclism și de peisaje naturale vor putea să îmbine cele două pasiuni, pe un traseu care, doar în județul Dolj, va avea peste 170 de kilometri. 

„Demarăm o nouă investiție care vine să răspundă priorităților stabilite prin Strategia de Turism a Județului Dolj, recent elaborată. Prin acest proiect, vom asigura amenajarea unui traseu cicloturistic care pornește din Drobeta-Turnu Severin și ajunge la limita dintre Olt și Teleorman, desfășurându-se de-a lungul Dunării, pe o lungime totală de 356 de kilometri, dintre care 176 în județul nostru”, după cum a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. 

Investiția înseamnă atât crearea unui culoar sigur pentru bicicliști, pe un itinerar ce evită drumurile aglomerate și care pune în valoare cadrul spectaculos din Lunca Dunării, cât și punerea la dispoziție a unei rute pe care turiștii și nu numai vor putea regăsi numeroase obiective atractive din toate județele implicate în proiect. Dintre acestea, amintim Palatul „Marincu” din Calafat și Portul Cultural Cetate, rezervații și arii protejate de interes comunitar precum Pădurea Zăval, Lacul Bistreț sau Confluența Jiu – Dunăre, dar și Cetatea Medievală a Severinului ori Cetatea Romano-Bizantină Sucidava.  

„Importanța proiectului nostru este dată și de faptul că el abordează, în vederea amenajării, o secțiune din ruta de rang european EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră. Contribuim astfel la onorarea unui angajament al României în domeniul cicloturismului și folosim, în același timp, avantajul marketingului consistent de care acest traseu se bucură, de peste două decenii, la nivel internațional“, a mai explicat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. 

Proiectul amintit face parte din PNRR, iar itinerarul asigură accesul la 5 obiective selectate pentru finanțare prin investiția „Promovarea a 12 rute turistice/culturale“ din PNRR, precum și la 6 puncte de trecere a frontierei. În județul Dolj, traseul propus străbate nu mai puțin de 19 localități și suntem siguri că va fi apreciat de toți amatorii de mișcare în aer liber. 

Vă invităm să accesați, totodată, și traseele de bicicletă disponibile pe site-ul Discover Dolj și, de îndată ce vremea se îmbunătățește, să porniți într-o excursie pe două roți de descoperire a frumuseților județului! 
Trasee bicicletă

Alte sugestii

#UnireaPrincipatelorRomâne. O plimbare istorică printre busturile și monumentele din județ
Cum sărbătorim Ziua Culturii Naționale
#AventuriÎnAer. Începe 2023 cucerind cerul Doljului!
#FinalDe2022. Cum ne relaxăm între Crăciun și Revelion
#FinalDeAnCuBucurii. Ce ne-a învățat 2022 în Dolj