Vacanță cu activități pentru cei mici

Vacanță cu activități pentru cei mici


Este liber de la școală pentru cei mici, acum că a venit vacanța de vară. Însă cu ce le umplem timpul astfel încât să se joace, să învețe și să se distreze în același timp? Am căutat pentru voi câteva activități pe placul copiilor, ca vara să treacă repede, ușor și plăcut. 😊 

Fun in Summer, la Biblioteca „Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în intervalul iulie-august 2022, proiectul educațional „Fun in Summer”. Ca și în anii precedenți, proiectul cuprinde cursuri și ateliere gratuite desfășurate de bibliotecarele Mădălina Băileșteanu și Sofia Cercel, coordonatoare ale American Corner Craiova. Activitățile propuse pentru lunile iulie și august se vor desfășura fizic, la sediul Bibliotecii Aman (în sala Marin Sorescu, compartimentul Mediatecă și American Corner) și se adresează elevilor de gimnaziu (clasele V-VIII), după cum urmează:

   - Luni: - Movie Club (10.00-11.00)
   - Miercuri: - English Club (10.00-11.00)
   - Joi: - Spanish Club (10.00-11.00)
   - Vineri: - Games Day (10.00-11.00)

Înscrierile se realizează în perioada 14 – 24 iunie, în intervalul orar 09.00 - 15.00, în limita locurilor disponibile, astfel: personal, la sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, compartimentul Mediatecă și American Corner; telefonic, la numărul 0251.532.267, interior 110.   

Înscrierile sunt necesare doar pentru cursurile de limba engleză și limba spaniolă. Pentru activitățile care includ jocurile de masă și vizionarea de filme, este suficient ca elevii să se prezinte fără a se înscrie în prealabil. 

Reptile noi la Grădina Zoologică

De săptămâna trecută, toți craiovenii, dar mai ales copiii, vor putea admira, la Grădina Zoologică, și 18 reptile din șapte specii diferite. Acestea pot fi văzute în cadrul terariului și au o lungime de la câțiva centimetri până la aproximativ 2 metri, cum este iguana. Speciile provin din toate colțurile globului și vor face, cu siguranță, deliciul celor mici.

Festivalul Luminii, fascinant pentru cei mici

Festivalul Luminii, care va avea loc pe 25 iunie în Parcul „Nicolae Romanescu” (Zona Foișorului Fanfarei), reprezintă un spațiu de manifestare artistică pentru tinerele talente, cu ateliere interactive, sesiuni muzicale acustice, spectacole de improvizație, jonglerii cu foc, și multe alte surprize. Evenimentul unește astfel idei, perspective și oameni, amintindu-ne de frumos și de lumină în adevăratul sens al cuvântului, invitându-ne să ne valorificăm timpul și să contribuim cu mic, cu mare la însuflețirea orașului nostru, spun organizatorii.

Cursuri de înot în piscină cu apă caldă

Din data de 15 iunie s-a redeschis piscina Hotelului Helin Aeroport Craiova (piscină cu apă caldă), astfel că atât cei mici, cât și adulții, se pot bucura de reluarea cursurilor de înot în această locație. Grupele sunt realizate zilnic, de la orele 17:00, 18:00 și 19:00, de luni până vineri, iar înscrierile se pot face la numărul de telefon 0745.316.463.

Tabere de programare, marca Logiscool Craiova

Logiscool Craiova a pregătit pentru tine și copilul tău două activități inedite: Tabăra de programare Logiscool de la Mușetești, între 11 și 16 iulie, la Complexul Turistic Natura, din comuna Mușetești, jud. Gorj, și Tabăra de programare Logiscool de la Bran, între 13 și 18 august, la Pensiunea Bradul Înalt din Bran, jud. Brașov.

Taberele includ 5 nopți de cazare în cameră dublă/triplă, cu pensiune completă (mic dejun, prânz, două gustări și cină), atelier digital Logiscool timp de 3,5 ore/zi cu instructor, la alegere, în funcție de vârstă și preferință: Minecraft, Roblox Game Design, Junior Designer, Video Production, YouTube Studio sau Inteligență Artificială, activități indoor si outdoor și transport Craiova - Mușetești/Bran.

Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Facebook a Logiscool Craiova. 
Logiscool Craiova - facebook

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova