#RescriemIstoria. Culele Doljului, redate lumii întregi

#RescriemIstoria. Culele Doljului, redate lumii întregi


Istoria are un rol important în prezent doar dacă este reîmprospătată și readusă în fața lumii, astfel încât să atragă și să-și spună singură povestea. Iar asta pot face doar oamenii cărora le pasă cu adevărat de locul în care trăiesc, cu toate fațetele și implicările sale.

Este ceea ce s-a întâmplat și cu cele două cule rămase în picioare din județul Dolj, Cula Cernăteștilor și Cula Izvoranu-Geblescu, din comunele Cernătești și Brabova, care au fost inaugurate la finele săptămânii trecute. Mulțumită eforturilor de ani întregi ale Consiliului Județean Dolj, în parteneriat cu Primăriile Brabova și Cernătești, și cu sprijinul necontenit al specialiștilor de la Muzeul Olteniei din Craiova, cele două construcții istorice și-au recăpătat parfumul de epocă pe care îl meritau și au fost transformate în muzee.

Astfel, cele două noi puncte de interes, reabilitate cu ajutorul fondurilor europene, pentru care autoritățile își doresc listarea în patrimoniul UNESCO, vor redeveni locuri de întâlnire, de cunoaștere și, sperăm noi, locuri care vor revitaliza satul doljean.
Cula Cernăteștilor - Muzeul Olteniei Cula Izvoranu Geblescu - Brabova Dolj - Muzeul Olteniei

Construcții semnificative și de impact pentru finele secolului 18 – începutul secolului 19, cele două cule sunt, așadar, vizitabile încă din data de 16 septembrie, iar toți cei care doresc să le cunoască, să le afle poveștile și, alături de ele, tradițiile românești și oltenești, sunt așteptați să o facă. 

Programul de vizitare pentru cele două cule este de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00, iar accesul este liber până la finalul anului.

Spre final, vă invităm să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi ca, în sânul satelor doljene, să avem locuri în care să ne adunăm, să povestim și să scriem, chiar noi înșine, istoria? Ei bine, acum, toate aceste lucruri sunt posibile și n-ar trebui să mai așteptăm nicio secundă până să facem asta.

Cum am învățat, mereu, de-a lungul anilor, astfel de proiecte unice în România se nasc în jurul oamenilor cu idei și inițiativă, care iubesc pământurile pe care calcă și care nu vor să-și uite istoria. Ne aflăm în fața unui adevăr pe care îl știam, dar care, acum, este din ce în ce mai palpabil: acela că, da, cu siguranță, există atâta iubire în și pentru acest Dolj, încât le-am putea împrumuta și altora.

Exact așa cum și-ar fi dorit, ca într-un arc peste timp, și boierii Cernătescu, Geblescu și Izvoranu: casele semifortificate în care ei trăiau și-și protejau pământurile să devină, acum, un loc care să unească și să fortifice iubirea pentru pământurile roditoare, pentru fiecare om din comunitate și pentru Doljul nostru drag.

Alte sugestii

#DoljulTuristic. Casa Memorială „Alexandru Macedonski” din Goiești va fi reabilitată!
Târgul de Paște de la Craiova, deschis în câteva zile! Parcul „Romanescu”, plin de surprize
Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă
Amza al nostru renaște! Casa Memorială din Băilești, redeschisă publicului, după un spectacol-eveniment de amploare
#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024