#ÎnceputDeToamnă. Ce evenimente ne așteaptă în septembrie?

#ÎnceputDeToamnă. Ce evenimente ne așteaptă în septembrie?


Avem un septembrie cu o ofertă culturală foarte bogată, cu evenimente ce se vor desfășura în locații diferite din județul Dolj și ne bucurăm că ele sunt pe gustul tuturor, indiferent de preferințe.

Startul va fi dat cu un eveniment special, aflat la cea de-a doua ediție în județul Dolj, și anume Festivalul „Aventura baloanelor”. Acesta va avea loc între 1 și 3 septembrie, la Lacul Geormane, în comuna Bratovoești, unde participanții se vor putea bucura de zboruri cu balonul cu aer cald, de ospitalitatea locală, de frumusețea împrejurimilor județului nostru, dar și de buna dispoziție oltenească. Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului. 
Aventura baloanelor - facebook Festivalul baloanelor cu aer cald Aventura baloanelor, ediția a II-a

Dacă preferați să rămâneți în oraș în perioada amintită mai sus, vă anunțăm că tot între 1 și 3 septembrie, vom avea parte de Grădina cu Arte, proiect organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Cum spun și cei care au pus la cale acest eveniment, sunteți așteptați să plantați semințe într-o grădina a artelor pentru teatru, dans, muzică, poezie, film și arte plastice. Programul vine în curând pe Facebook! 
Casa de Cultură Traian Demetrescu - facebook

Muzica ne bucură sufletele, iar cei de la Filarmonica „Oltenia” știu asta foarte bine! De aceea, Craiova Jazz Festival, aflat la cea de-a șaptea ediție, revine în acest an între 6-7 și 9-10 septembrie să ne ofere momente muzicale de excepție și trăiri spectaculoase. Evenimentul va avea loc atât în Parcul „Nicolae Romanescu”, cât și la sediul instituției de cultură, iar biletele sunt disponibile atât la agenția filarmonicii, cât și accesând linkul de mai jos. 
CRAIOVA JAZZ FEST - bilete Craiova Jazz Festival- facebook

Festivalul premiat în 2021 la Gala Tineretului din România, secțiunea „Cultură”, revine și în acest an la Craiova. InstaCraiova, pe numele lui, se află la cea de-a opta ediție și va însemna, ca în fiecare an, din 2016 încoace, reunirea sub un singur nume al pasionaților de arte vizuale și Instagram. Totul se va petrece între 8 și 10 septembrie, în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova, în zona Teatrului de Vară. Rămâneți conectați pe pagina oficială a evenimentului pentru detalii legate de program!
InstaCraiova - facebook InstaCraiova, The Festival - Ediția a VIII - a

Tot între 8 și 10 septembrie, Piața „Mihai Viteazul” din Craiova va prinde miros de lavandă, la Lavanda Fest. După succesul de care evenimentul s-a bucurat anul trecut, iată că, din nou, organizatorii au decis să poposească la Craiova, pentru a bucura simțurile tuturor. Vom avea parte de tot ceea ce ne pot oferi producătorii de lavandă și artizanii creativi, care vin cu surprize de toate felurile: dulciuri, bunătăți artizanale, produse cosmetice handmade și multe altele. Vor avea loc, totodată, ateliere pentru copiii mici, dar și pentru cei mari.
Lavanda Fest Oficial - facebook Lavanda Fest - Craiova 2023

Dansul a fost mereu o formă de comunicare non-verbală care a reușit să miște lucruri, să schimbe mentalități și, cel mai important, să transmită sentimente. Asta ne așteaptă și pe noi, între 14 și 17 septembrie, în cadrul Festivalului de Dans Contemporan CONNECT, care va pune stăpânire pe mai multe zone din Craiova, atât spații convenționale, cât și neconvenționale. Programul complet, dar și detalii despre festival și evenimentele din cadrul său pot fi consultate la linkurile de mai jos.
Festivalul de Dans Contemporan Connect | Craiova, ediția a II-a | 14-17 septembrie Festivalul de Dans Contemporan Connect - facebook

Pe lângă tot ceea ce am amintit mai sus, vă mai spunem și că luna septembrie este plină de concerte la Cafe-Teatru Play. Iris, Vița de Vie, Semnal M, Cargo sau Taxi sunt doar câteva dintre trupele care vă așteaptă la Cafe-Teatru Play în perioada următoare. Documentați-vă și alegeți ceea ce vă place chiar de pe pagina oficială a organizatorilor!
Cafe-Teatru Play - facebook

Alte sugestii

IntenCity se apropie! Trei zile de distracție în inima Doljului
Pedală în Bănie ne încântă iar prin sport, în natura minunată a județului!
Fantasy Park a adus magia pentru toate vârstele în sânul Craiovei
1 iunie, plin de surprize pentru copii, în Dolj!
Zilele Craiovei deschid sezonul verii și al distracției!