Locații

Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în centrul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu ancadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza. Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”. La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”. În vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933. În perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi. Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu. Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei Sursa: vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2016/05/casa-dianu-aicuza.html Foto: https://www.facebook.com/craiovadeieri/

Castelul Fermecat din Craiova se află în cel mai cunoscut şi mai popular parc din oraş, Parcul „Nicolae Romanescu”. Cu toate acestea, faptul că se află într-un loc mai puţin vizibil, fiind ascuns între copaci, a făcut ca el să fie mai puţin cunoscut de turişti, până acum câţiva ani. Castelul Fermecat a fost construit în anul 1905, pentru a masca turnul de apă din parc. A fost construit într-un stil romantic şi era unul dintre locurile de întâlnire al craiovenilor. Castelul este situat în apropierea Podului Suspendat, un alt obiectiv popular din parc. Acesta desparte două dealuri şi se află deasupra unei ape. Foto; Bogdan Dănescu

Constantin Brâncuși este omagiat într-un fel unic la Craiova. „Oul” imens de sticlă ridicat în curtea Muzeului de Artă din Craiova reprezintă o construcție fără egal în lumea artistică și arhitecturală, o adevărată atracție pentru pasionații operei lui Brâncuși, pentru cei fascinați de arta modernă, cât și pentru cei care vânează obiective spectaculoase. Arhitectul prismei de sticlă este renumitul Dorin Ștefan. Acesta a dorit să realizeze un proiect fără precedent, o lucrare aflată la limita dintre sculptură și arhitectură îndrăzneață. Dorin Ștefan a fost inspirat de o schiță făcută de marele Constantin Brâncuși pentru „Templul Meditației”, un monument pe care îl proiectase la solicitarea unui maharajah ce dorea construirea unui mausoleu închinat amintirii soției sale. De altfel, forma oului se regăsește în multe dintre operele celebrului sculptor. Ideea construirii unui centru dedicat lui Brâncuși a fost asumată de Consiliul Județean Dolj, iar proiectul unic al construcției de sticlă a devenit astfel realitate. Prisma, înaltă de 12 metri, este alcătuită din lamele și stâlpi de sticlă ce cântăresc peste 200 de tone. Sub volumul de sticlă se află un pavilion subteran multifuncțional, din interiorul căruia se face accesul în interiorul „oului”, cu un lift ce oferă perspectiva unei alte opere celebre ale lui Brâncuși, Măiastra. Cele două structuri suprapuse, galeria și semnalul de sticlă, formează  un obiectiv cultural interactiv complet și complex: Centrul Internațional “Constantin Brâncuși”.  În interiorul pavilionului se regasesc spații de expunere, dar și zone ce pot găzdui conferințe și spectacole. În centrul conceptului de expunere stau viața și operele marelui sculptor, iar modalitatea de prezentare este una interactivă. Centrul Internațional Constantin Brâncuși a fost inaugurat în septembrie 2022, oferind Craiovei un produs turistic de interes internațional. Vizitatorii au posibilitatea de a vedea atât expozițiile atractive și interactive ale centrului, cât și Palatul Jean Mihail, construcție ce datează din 1907 și care găzduiește Muzeul de Artă. Printre exponatele valoroase ale muzeului se află și șase opere brâncușiene: Domnișoara Pogany, Orgoliu, Sărutul, Tors, Cap de copil și Vitellius. 

Primele dovezi despre existenta vechii așezări datează din anul 225. Confom „Tabulei Peuntigeriana”, pe o veche harta a Imperiului Roman din 225, arată orașul geto-dac Pelendava. Primul document în care se menționează numele Craiovei este din 1475.  Centrul istoric cuprinde o serie de monumente ce datează din sec. XV si XVIII-XIX. Alături de numeroase instituții de cultura, muzee, clădiri administrative, biserici, se găsesc si foarte multe case particulare: Palatul de Justiție, Prefectura, Banca Comerțului, ruinele Hanului Hurezi, Palatul Jean Mihail, Vorvoreanu, Palace, Hotelul si Cazinoul Minerva, Casele Glogoveanu, Nicolae Romanescu etc, Colegiile Naționale Carol I și Elena Cuza etc.  Toate aceste clădiri vechi se îmbină armonios cu stilul modern al altora construite în ultimul secol. Centrul istoric al Craiovei a fost restaurat recent cu fonduri europene, redându-i astfel strălucirea de odinioară. Sursa: www.impact-tour.eu  Foto: Bogdan Dănescu

Clădirea Liceului Carol I din Craiova este un monument de arhitectură de interes național, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Edificiul este situat în zona centrală a municipiului Craiova, în imediata apropiere a Școlii Oteteleșanu (actualul Colegiu Național Elena Cuza) și a Bisericii Sf. Treime, pe str. Ioan Maiorescu, nr. 2. Imobilul găzduiește în prezent Colegiul Național Carol I, a doua cea mai veche instituție școlară secundară din România. Istoria acestei scoli doljene începe in 1826, când doi foști elevi ai lui Gheorghe Lazar si Ion Heliade Rădulescu, profesorul Stanciu Capataneanu și învățătorul Grigore Pleșoianu au pus bazele Scolii Naționale Medii, a doua școală medie din Principate, după Colegiul "Sfântul Sava" din București. La început, Școala Centrală a funcționat in chiliile de la Mănăstirea Obedeanu, apoi in cele de la Biserica Madona Dudu. În octombrie 1832 se cumpara actualul teren al Colegiului, în centrul Craiovei, cu suma de 300 de galbeni donati de catre vornicul Iordache Otetelisanu, urmând ca abia în 1842 să se inaugureze primul local, cel imortalizat de pictorul Theodor Aman în tabloul "Hora Unirii la Craiova". În sala mare a scolii a citit Ion Heliade Radulescu Proclamatia de la Izlaz, în timp ce loan Maiorescu, directorul instituției, urcat într-un pom din fața clădirii, citea aceeași Proclamație pentru elevi și ceilalți craioveni. După înfrângerea Revoluției de la 1848, timp de trei ani, școala se închide pentru că nu are dascălii necesari, iar turcii transformă clădirea în cazarmă și bucătărie, încalzindu-și mâncarea cu mobilierul și cărțile din bibliotecă. Prin eforturile profesorului G.M. Fontanin, care devine director al instituției pentru aproape 30 de ani, școala este redeschisă în 1854. În 1885, prin înalt Decret Regal, școala primeste numele Liceul "Carol I". Între 1893-1895 se construieste actuala clădire a liceului ce a costat peste un milion de lei și în fundația căreia regele Carol I a așezat personal un cilindru metalic cu documentul oficial al ctitoriei ce va deveni clădire de patrimoniu. Pictorul Francisc Tribalski a realizat frescele din biblioteca și sala rotundă, iar cladirea nouă, cu cupolă, a fost dotata cu mobilier luxos. Însă și acest local a devenit spital in timpul Primului Război Mondial. În 1948, cu ocazia centenarului revoluției pașoptiste, liceul primește numele de Colegiul Popular "Nicolae Bălcescu", dar in 1997 va reveni la vechiul nume "Carol I", ce se păstrează până astăzi. De altfel, ambele personalități istorice sunt considerate mentori spirituali ai Colegiului din Craiova. De-a lungul timpului, rezultatele deosebite ale elevilor au consacrat Colegiul National "Carol I" la nivel international. Elevii, îndrumați de profesori de excepție, au adus scolii lor, dar si României, 52 de premii internaționale, dintre care 17 medalii de aur, 22 de medalii de argint si 13 medalii de bronz. Biblioteca școlii este cea mai importantă bibliotecă școlară din țară. Este înființată în 1836 și poartă numele lui Mihail Strajan, profesor al liceului în perioada 1881-1902. Acesta se îngrijește de înzestrarea și organizarea bibliotecii dotată cu mobilier scump. Biblioteca „Mihail Strajan” conține cărți de patrimoniu, cum ar fi Biblia de la București (1688). Cea mai veche carte datează din 1514. Unele volume de patrimoniu au făcut parte din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. Școala se mai mândrește și cu colecția de fluturi (donată de Claudia și Ion Stănoiu și completată de Adrian și Ioana Rusescu), care cuprinde mii de exemplare adunate de pe tot globul. O altă piesă de rezistență din patrimoniul liceului este colecția de roci adunate de învățătorii Dumitru și Ștefania Alexandrescu. Una din marile valori adăpostite de liceu este „Ecorșeul” lui Constantin Brâncuși, realizat în colaborare cu medicul D. Gerota și care se găsește în laboratorul de biologie. Sursa: www.cnc.ro; https://www.facebook.com/colegiulnational/ Foto: https://www.facebook.com/colegiulnational/

Fosta Școală Normală de Băieți din Craiova este o clădire monumentală, aflată pe Calea București, nr. 107. Operă a arhitectului Constantin Băicoianu, edificiul a fost construit în perioada 1898-1901 ca sediu pentru Școala Normală de Băieți. Ulterior, clădirea a găzduit mai multe instituții de învățământ, în prezent fiind sediul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova. Clădirea Fostei Școli Normale de Băieți este un edificiu impunător, de dimensiuni monumentale, dispus pe trei niveluri (demisol, parter și etaj) pe un plan simetric față de verticala turnului central (intrarea din Calea București). Fațadele clădirii sunt acoperite cu cărămidă aparentă, iar acoperișul edificiului este de țiglă. Se remarcă, la exterior, stucaturile ornamentale și decorațiunile pictate. Pe fațada clădirii se află o placă de marmură ce comemorează activitatea la Craiova a lui Ștefan Velovan. Ștefan Velovan, considerat cel mai mare pedagog român al timpului său și cel care a pus bazele învățământului pedagogic, a fost promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică (“velovanismul”). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: http://mecanica.ucv.ro/; www.monumenteoltenia.ro/

Fântâna Popova din cartierul craiovean Romaneşti este cunoscută şi sub numele de Fântâna Basarabeştilor. Datează încă de la începutul secolului al XVII-lea, fapt reieşit dintr-un act datând din anul 1613. A fost refăcută în 1651 de către Matei Basarab (de unde i s-a atribuit şi denumirea de Fântâna Basarabeştilor), iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Alexandru Ipsilanti. Fântâna a fost construită după un plan pătrat, pe fiecare latură având câte o nişă, iar pe laturile de S şi de V au mai fost efectuate două inscripţii, una cu litere latine şi una cu litere chirilice. Sursa: fantanilecraiovei.wordpress.com/istorie/

Fântâna Purcarului (Fântâna Porcarului sau Fântâna din Piața Elca) este un monument de for public din Craiova, situat pe str. Matei Basarab, nr. 11. Cișmeaua se află în Piața Elca (Piața Veche), vechiul centru și vad comercial al orașului, lângă Hanul Puțureanu și în apropiere de Casa Băniei, Catedrala Sf. Dumitru și rămășițele Hanului Hurezi. Fântâna a fost construită în anul 1818 de Pavel Teodor și Kir Marin Bulugbașa (sau Miron Bulucbașa, după alte surse), negustori de porci. Deși inițial fântâna reprezenta unicul mijloc de alimentare cu apă al locuitorilor din zonă, importanța ei a scăzut la începutul secolului al XX-lea, de când Craiova a fost prevăzută cu sisteme de alimentare cu apă. Fântâna Purcarului a fost reparată de mai multe ori de-a lungul timpului, renovările făcând ca forma actuală să difere complet de cea inițială. Sursa: www.monumenteoltenia.ro

Școala Obedeanu din Craiova este prima școală din Oltenia – atestată din 1775 – și precursoare a celei de-a doua cea mai veche instituție școlară secundară din Principate. Alături de Biserica Buna Vestire și Sf. Împărați a fostei Mânăstiri Obedeanu, de un spital pentru săraci și un azil, Școala Obedeanu a fost epicentrul unui așezământ religios, cultural și social aparte în peisajul craiovean al secolelor XVIII-XIX. În această școală au învățat de-a lungul timpului multe personalități ca: Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru, Gheorghe Chițu, Theodor Aman, Alexandru Macedonski, Eugeniu Carada, Constantin Argetoianu, Gogu Constantinescu, Nicolae Titulescu, dr. Constantin Angelescu, Constantin Nicolăescu-Plopșor ș.a. Școala a fost înființată în chiliile de la Biserica Obedeanu, ctitorită de marele boier Constantin Obedeanu. Această școală de la biserica Obedeanu din anii 1774-1775 a fost prima școală din Oltenia, prin care așezământul lui Obedeanu și-a început marele său rol istoric și cultural. A fost, timp de 100 de ani, singura școală elementară din Craiova și a doua școală națională în limba română din Țara Românească, după cea de la Sf. Sava. Odată înființată, școala a fost cuprinsă în sistemul de învățământ din acea vreme. Școala a funcționat, cu unele întreruperi, din 1816 până în anul 1821, fiind confirmată cu acte normative de organizare. În planul de învățământ se prevedea studiul limbii grecești, al limbii franceze, al aritmeticii și al limbii române, pentru studiul limbii române fiind numiți, încă din 1813, doi dascăli. După Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821 și venirea lui Grigore Dimitrie Ghica Vodă ca domn pământean, acesta a dispus, din ordinul sultanului, desființarea școlilor grecești. Astfel, școala de la Biserica Obedeanu a devenit în 1822 o școală publică sub numele de Școala Domnească, cu curs primar și clase superioare, în care tinerimea Craiovei învăța limbile română, franceză și greacă. În primăvara anului 1825, dascălii Stanciu Căpățâneanu și Grigore Pleșoianu, elevi ai lui Gheorghe Lazăr și I. H. Rădulescu, înființează la Biserica Obedeanu Școala Națională de Limbă Română, de numele căreia se va lega întreaga evoluție ulterioară a învățământului craiovean. În perioada 1826-1832, din cauza degradării localului și a condițiilor social-politice în acea vreme, școala a funcționat cu mari întreruperi. La 1832, prin grija lui Stanciu Căpățâneanu, Grigore Pleșoianu și Florian Aron, clasa a III-a a școlii împreună cu clasele umanioare (viitor gimnaziu) s-au mutat provizoriu în chiliile bisericii Madona Dudu, iar clasele I și a II-a au funcționat în continuare în localul școlii din curtea bisericii Obedeanu. După 1834, acestei școli i s-a încredințat pregătirea învățătorilor pentru școlile de la sate, pe vremea aceea numiți candidați. Această misiune a încetat odată cu înființarea Școlii normale din Craiova. După reînnoirea așezământului Obedeanu din 1858, clădirile unde a fost mult timp școală au mai dăinuit până prin 1888-1889, continuând a fi tot local de școală – de data această local de școală primară, după noua organizare a învățământului, până ce vechile clădiri ale Obedenilor, ajunse ruine, nemaiavând cine să le îngrijească, au fost dărâmate de Primăria Craiovei. Pe locul clădirilor și chiliilor de odinioară de lângă biserica Obedeanu au fost construite noile clădiri ale celor două școli primare: Școala de Băieți „Obedeanu” și Școala de Fete „Zoița Brâncoveanu”. Conform istoricului bisericii Obedeanu, între cele două școli se află un imobil construit în anul 1900 cu destinația de Ospătărie școlară. Zidul despărțitor dintre biserică și școală a fost ridicat în 1968 din inițiativa școlii. De reținut că din tot ce a fost odinioară așezământul Obedeanu, astăzi mai dăinuie doar biserica și o parte din zidul ce împrejmuiește școala pe latura de apus și miazănoapte. Din punct de vedere juridic, printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean Dolj din 2010, Școala Obedeanu și-a pierdut personalitatea juridică, devenind structură a Școlii nr. 12 “Decebal”. Practic, ea a continuat însă să funcționeze, cu grupe de preșcolari și clase I – VIII. Din punct de vedere material, Școala Obedeanu deține patru clădiri, dintre care două sunt monumente istorice (corpul de școală cu intrare din str. Brestei și cel cu intrare din str. Pictor Oscar Obedeanu). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/

Imobilul în care funcționează sediul secundar al Primăriei Craiova, de pe strada „Al. I. Cuza” nr. 1, datează din perioada 1900-1905 și se află pe lista monumentelor istorice. A fost construită după planurile arhitectului Otto Hesselmann. Potrivit datelor de arhivă, clădirea a fost concepută de la bun început ca să aibă două destinații. Aici trebuia să funcționeze un hotel, dar și un sediu de bancă. Pentru a îndeplini prima utilitate, Hotelul Palace a fost conceput în maniera specifică pentru majoritatea hotelurilor de început de secol XX din București. Ca și în capitală, hotelul a fost așezat pe colț, cu două fațade principale și intrări și apartamente situate chiar pe colțul clădirii. Dubla utilitate a clădirii se vede însă în interior. Arhitecții vorbesc despre o concepție aparte de „clădire în clădire” care se observă de cum intri în imobil. Parterul și etajul întâi au fost amenajate cu un hol interior mare și multe ghișee pentru a servi ca sediu de bancă. La etajele doi, trei și mansardă sunt apartamentele în care au fost cazați clienții hotelului Palace. Cel mai interesant element de decor al imobilului este luminatorul principal. Plasat la etajul întâi, funcționează ca o „grădină de lumină”, în descrierea specialiștilor. Clădirea a avut, de asemenea, multe zugrăveli frumoase și lambriuri, în special în încăperile hotelului, dar care s-au deteriorat de-a lungul timpului. Cinci cutremure au trecut peste acest imobil, începând cu cel din 1908 și terminând cu cel din 1990, și i-au afectat puternic structura de rezistență. În ciuda faptului că urmele timpului se văd cu ochiul liber peste tot în clădire, autoritățile locale spun că nu s-a făcut nici o lucrare de consolidare, nici măcar după cutremurul din 1977. Fostul Hotel Palace are tencuieli realizate cu praf de piatră. Soclul şi câmpul finisajelor de la nivelul parterului sunt realizate din mozaic buciarda. Sursa: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/ Foto: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/; www.monumenteoltenia.ro

Hanul Puțureanu este o clădire de patrimoniu situată în centrul istoric vechi al orașului Craiova, în Piața Veche (Piața Elca), în apropiere de importante monumente și obiective turistice – fosta Școală Centrală de Fete (azi Muzeul Olteniei), Biserica Madona Dudu, Hanul Hurezi, Fântâna Purcarului, Catedrala Sf. Dumitru și Casa Băniei. Edificiul, ridicat de negustorul Niță D. Puțureanu, este un minunat ansamblu cu arhitectură de han specifică secolului al XIX-lea, ajuns, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare. Hanul Puțureanu a fost înființat și construit de comerciantul Niță D. Puțureanu, născut în 1845 într-o familie modestă, de țărani din satul Puțuri-Dolj. Acesta cunoaște o rapidă ascensiune socială. Afacerile cu alcool și tutun, acordarea de împrumuturi, dar și chiriile proprietăților pe care le cumpără de-a lungul timpului, îl propulsează în rândul marii burghezii craiovene. La moartea sa (în februarie 1910), hanul și dependințele rămân în grija și administrarea fiului său Mihail, avocat, grefier și bibliotecar la Baroul Dolj. În ciuda concurenței din partea noilor hoteluri din apropiere, mult mai încăpătoare și oferind condiții mai luxoase, precum Hotel Minerva și Hotel Geblescu (Hotel New York), înființate la începutul secolului XX, hanul a mai funcționat până la Primul Război Mondial. După 1918, timp de 30 de ani, Mihail Puțureanu a închiriat prăvăliile tatălui său la diverși comercianți și camerele hanului unor noi chiriași.  În primăvara anului 1945, în câteva apartamente ale hanului se vor instala ofițeri ai Armatei Roșii.  Imobilul este naționalizat în anul 1950, în urma decretului nr. 92 pentru naționalizarea unor imobile.  În 1996, printr-o hotărâre judecătorească, foștii proprietari au reușit să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/hanul-putureanu-craiova/  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2050554635083366&set=pb.100063565119237.-2207520000

Aceasta clădire a fost construită între anii 1898 şi 1903 după planurile arhitecţilor Thoma Dobrescu şi D. Nedelcu. Clădirea a fost construită pe terenul ce era atunci proprietatea epitropiei Madona Dudu. Documentele vremii vorbesc de un contract încheiat la 23 noiembrie 1896 între epitropii Bisericii Madona Dudu din Craiova (Gh. Anghelescu şi A. Carianopol) şi arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti „pentru facerea planurilor reconstruirei unui nou local în Oraşul Craiova în locul celui dărâmat numit Casinul Minerva, al cărui cost să nu treacă, fie cât posibil suma de 500 mii lei“. Clădirea urma să aibă magazin, o cofetărie şi o cafenea iar în pivniţe şi sub soluri vor fi amenajări pentru laboratoriile Cofetăriei. În corpul principal al clădirii urma sa fie amenajat un Club şi camere pentru hotel. Maiestuoasa clădire va aduna laolaltă nume importante ale vremurilor ce s-au scurs, devenind simbolul Craiovei de odinioară, dar şi un adevărat altar al culturii la care au îngenuncheat artişti de mare valoare ale unor timpuri de altă dată.  De pe scena de la Minerva au pornit în drumul lor încununat de succes Madelaine şi Manu Nedeianu, Iordănescu Bruno, Ion Vasilescu, Mia Braia, Ioana Radu, Dorina Drăghici, Petre Alexandru şi mulţi, mulţi alţii. De asemenea, aici s-au născut idei, s-au făurit planuri, s-au dezbătut problemele artei vremii. Aici au putut fi văzuţi Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Ioana Bulcă, Andreea Năstăsescu, Rodica Tăpălagă, Ioana Măgură, Vasile Constantinescu, Vasile Niţulescu, Remus Comănescu, Geo Barton, George Mărutză sau Costel Rădulescu şi alţii. Minerva a găzduit şi oameni importanţi ai lumii: Generalul Charles De Gaule, Ciu En Lai sau Nikita Hruşciov.  Stilul arhitectonic este unul mai puţin întâlnit la noi, inspirat de arhitectura arabă / maură. Sunt specifice pentru acest stil golurile de uşi sau ferestre închise la partea de sus cu un arc mai mare de 180 grade, golurile închise în arc de 180 de grade şi multilobate, precum şi decoraţia geometrică policromă.  Pe vremuri existau la parter, prăvălii, iar la etaj, saloane mari şi elegante, unde se jucau cărţi şi biliard, aici neputând intra oricine, luxul şi, mai ales, preţurile nefiind la îndemâna oricui, aşa că cele mai dese personaje care îi treceau pragul erau din rândul boierilor craioveni. Sursa: audiotravelguide.ro  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2121368678001961&set=pb.100063565119237.-2207520000

Hotelul “New York” din Craiova este una dintre clădirile reprezentative de pe principala stradă de promenadă a orașului, Calea Unirii, fiind situat vis-a-vis de alt binecunoscut edificiu-monument, Hotelul Casino Minerva. Construit la cumpăna dintre secolele XIX-XX sub numele de Hotel Geblescu, a surprins la acea vreme prin luxul și silueta sa impunătoare. Clădirea fostului hotel se află pe lista monumentelor istorice din anul 1975. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: www.monumenteoltenia.ro/

Amplasamentul actual aflat într-o clădire monumentală, a fost atribuit Judecătoriei Craiova în anii de după 1960, instanţele judecătoreşti din Oltenia având în perioada interbelică, şi imediat după, sediul în clădirea actualei Universităţi. Clădirea construită în anul 1890 de arhitectul Ion Socolescu în stilul neoclasicismului , atribuită Palatului de Justiţie era propice judecării pricinilor din toate judeţele Olteniei. Faptul că justiţia era o adevărată putere este reliefat la jumătatea secolului al XIX-lea, de sigiliile judecătoreşti, pe al căror câmp era gravat un scut oval cuprinzând stema districtului (acvila cruciată) însoţită de o balanţă, simbolul justiţiei. Anii 1990-2004 aduc modificări importante în structura organizatorică a instanţei, astfel încât, din 13 complete colegiale care funcţionau în anii 1990-1993 cu un număr de 26 judecători, se ajunge ca în anul 2012, numărul completelor de judecată să fie de 46 judecători. După criteriul volumului de activitate, este prima judecătorie din judeţ şi chiar din raza Curţii de Apel Craiova. Având in vedere cerinţele funcţionale, Judecătoria Craiova a fost supusă unei operaţiuni de renovare completă în anul 1998. La nivelul Judecătoriei Craiova funcţionează o singură arhivă curentă, care deserveşte atât secţia penală, cât şi secţia civilă, având o încăpere destinată exclusiv studiului dosarelor de către avocaţi, justiţiabili, experţi, precum şicompartimentul registratură comun celor două secţii. De asemenea, începând cu anul 2006, la nivelul Judecătoriei a fost realizată reţeaua informatică si s-a implementat aplicaţia ECRIS pentru inregistrarea electronica a dosarelor si repartizarea aleatorie În cadrul instanţei funcţionează un număr de 46 de complete de judecată, desfăşurându-şi activitatea în 6 săli de judecată, cu o medie de 10 şedinţe pe zi. Sursa: audiotravelguide.ro

Este amplasat în partea de nord-vest a Orașului Filiași, în imediata apropiere a cimitirului.  Există de asemenea și indicatoare turistice ce îi îndrumă pe vizitatori către acest monument.  Mausoleul a fost ridicat intre anii 1865 – 1868, de către Dimitrie Filișanu, un mare om politic si filantrop al vremurilor trecute si este supranumita „Capela Sixtina a Olteniei“.  Ansamblul istoric este alcătuit din mausoleu, înconjurat de un zid de incintă.  Construcția este opera unui mare arhitect italian care s-a inspirat în ridicarea mausoleului de la un model francez.  In interior sunt trei sarcofage masive din lemn de nuc, bogat ornate cu sculpturi. Rămășitele familiei Filișanu se afla in criptele de sub sarcofage, care au doar rol decorativ. Pe unul dintre ele este blazonul familiei.  Un motiv pentru care Mausoleul Familiei Filișanu merită atenție ar fi faptul ca acesta amintește de boierul Dimitrie Filișanu, un mare om politic al vremurilor trecute, ce s-a implicat cu multă dăruire în Revoluția din anul 1848 și Unirea Principatelor din anul 1859. Sursa: www.turismland.ro; www.impact-tour.eu  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1834776176661214&set=pb.100063565119237.-2207520000

Monumentul "Fraţii Buzeşti", operă a sculptorului Boris Caragea, se află amplasat în colţul Grădinii Trandafirilor sau a Băniei, în apropierea Caselor Băniei, cu faţa către Colegiul Naţional " Fraţii Buzeşti". Lucrarea îi reprezintă pe Preda, Stroe şi Radu Buzescu. Pe soclul statuii stă scris: “Preda, Stroe şi Radu Buzescu, căpitani în oastea lui Mihai Viteazul (1593-1601). Cinste şi recunoştinţă veşnică înaintaşilor eroici care au luptat cu neînfricare pentru liberate, unitate şi neatîrnare, punând temelii trainice edificiului României socialiste”. Bibliografie: Firan, Florea, Firescu, Alexandru. - Craiova.- Bucureşti: Sport Turism, [1982], p.82 Magda Buce Răduţ.- Trecutul în Craiova de astăzi. – Craiova: Sim Art, 2008, p.184 Sursa: memorielocala.aman.ro

Muzeul Cărții și Exilului Românesc se constituie într-un proiect de anvergură unic, al cărui scop bine definit este  reîntregirea culturii românești cu tezaurul cultural realizat în afara țării, începând cu anii exilului românesc postbelic până în prezent. În patrimoniul acestuia se regăsesc aproape  40 de colecții extrem de valoroase prin prisma conținutului pe care îl furnizează: Colecția „Academician Basarab Nicolescu”; Colecția „Leonid Mămăligă”; Colecția „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”; Colecția „Arhiva «Asociației Hyperion»”; Colecția „Mircea Milcovitch și Maria Mesterou”; Colecția „Andrei Șerban”; Colecția „Paul Barbăneagră”; Colecția „Corneliu Șerban Popa”; Colecția „Vintilă Horia”; Colecția „Cicerone Poghirc”; Colecția „Andrei Codrescu”; Donația „Carmen Firan și Andrei Sângeorzan”;  Colecția „Victor Cupșa”; Donația „Constantza Buzdugan”; Colecția „Bujor Nedelcovici”; Colecția „Cezar Vasiliu”; Donația „Valeriu Veliman”; Colecția „Mircea Eliade”; Colecția „Emil Cioran”; Colecția „Ileana și Romulus Vulpescu”; Donația „Șerban Viorel și Rodica Stănoiu”; Colecția „Academician Dan Berindei”; Colecția „Academician Dinu C. Giurescu”; Donația „Academician Ștefan Ștefănescu”; Donația „Institutul Român/ Biblioteca Română din Freiburg”; Colecția George Banu”; Colecția „Dumitru Milcoveanu”; Colecția „Octav Calleya”; Donația „Horia-Dinu Nicolaescu”; Colecția „Nicolas Adam”; Donația „Ion Deaconescu”; Colecția „Aurora Cornu”; Colecția „Miron Kiropol”; Colecția „Grigore Arbore”; Colecția „Theodor Damian”; Colecția „George Roca”; Colecția „Academia Româno-Americană de Arte și Științe”;   Colecția „Memoria exilului românesc la Televiziunea Română”. Proiectul a luat naștere din necesitatea generării unei viziuni de ansamblu asupra creațiilor spirituale românești, realizate dincolo de hotarele țării în vremea regimului comunist. Unicitatea fondurilor din Muzeu este dată de remarcabila lor diversitate, ușor de observat, mai ales prin prisma domeniilor reprezentate, de la științele umaniste și sociale, teologie și muzică, până la artele spectacolului și cele vizuale, dar și a tipurilor de materiale ce compun fiecare colecție în parte. Vizitând rând pe rând exponatele din muzeu pot fi observate  dedicațiile olografe din cărțile prețioase, manuscrisele și documentele originale din bibliotecile personalităților reprezentate în Muzeu, mii de file de corespondență purtată de scriitori celebri din exil și dezvăluite în premieră publicului din România, dar și unicate de artă vizuală din pictură, sculptură, desen sau gravură. Arhivele aflate în patrimoniul muzeal reprezintă o mărturie solidă, o frescă documentară a activității culturale, științifice și artistice întreprinse de personalități ale exilului românesc, precum și un neprețuit instrument de cercetare pentru toți cei preocupați de creațiile și memoria oamenilor de cultură, stabiliți pe întreg mapamondul în răstimpul monopolizat de comunismul românesc.  Eforturile muzeului vizează așadar, popularizarea operelor semnate de nume sonore ale exilului românesc  care, până în prezent, au circulat aproape o jumătate de secol doar în afara granițelor țării, doar o mică parte fiind editate și traduse în limba română. 

Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, ș.a. Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor, pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi, proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor. Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început. Jean Mihail era cultivat și avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind să se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al înaltei societăți și făcând parte din cercul restâns al Curții, găzduiește Familia Regală la palat în 1913, cu prilejul inaugurării monumentului ”Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel după replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Războiul de Independență din 1877. Monumentul a fost distrus imediat după venirea la putere a comuniștilor. Doi ani mai târziu, tot la palat, sunt primiți Regele Ferdinand și Principesa Maria, care împreună cu generalul Averescu făceau o vizită Spitalului Militar din Craiova. În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate. Gestul său reflectă un înalt simț civic și un patriotism de cea mai nobilă factură, astfel încât edificiul a rămas în conștiința publică sub numele de Palatul Jean Mihail. La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului. Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de băiat, Cap de fată și Sărutul) Între 1945 și 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al cărui secretar era Nicolae Ceaușescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, după ce devenise Secretar General al PCR și Președinte RSR, să decidă păstrarea și restaurarea imobilului, după ce fusese grav afectat în timpul cutremurului din 1977). Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova. A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman”, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină. Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului. În prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrări de artă europeană și românească. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.

Expoziţia "Henri Coandă" funcţionează în vechea clădire a primăriei, organizată de Asociaţia Română de Propagandă şi Istoria Aeronauticii-Filiala Craiova. Aici, există două săli dedicate memoriei marelui savant, unde sunt expuse materiale legate de copilăria sa, care s-a petrecut, în parte, la Perişor. În faţa muzeului a fost amplasat un bust din bronz al lui Henri Coandă. Tot în curtea muzeului a fost amplasat şi un avion IAR - 93, unul dintre primele aparate româneşti la realizarea căruia a contribuit savantul român. Muzeul prezintă într-o încăpere diverse bunuri culturale etnografice. Se poate vizita la cerere. Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, a fost zidită la sfârşitul secolului al XV-lea de boierii Craioveşti, iar în anul 1699 a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcţia iniţială a Craioveştilor se mai păstrează doar o parte a pivniţelor. În vâltoarea istoriei, vechea ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri şi administrări diferite şi a "suferit", după nevoi, transformări, adaosuri şi suprimări arhitecturale. Astfel, în perioada 1718 - 1739, Casa Băniei devine sediul administraţiei austriece, care o fortifică pentru apărare. În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituţii ale oraşului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzeşti, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosinţa Mitropoliei Olteniei. Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduieşte Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei. Sectia de Etnografie organizează: expoziţii pemanente şi temporare cuprinzând valori documentar-etnografice, de artă tradiţională şi contemporană din patrimoniul propriu sau aparţinând altor instituţii; sesiuni de comunicări, simpozioane, întâlniri cu specialişti în domeniu, lansări de carte, proiecţii de filme etnografice şi alte acţiuni para şi metamuzeale. Secţia de Etnografie oferă publicului: informaţii de specialitate, bibliografii asupra modelelor si valorilor culturii si artelor traditionale; publicaţii de specialitate editate de muzeu cu specific etno-folcloric, printre care anuarul Oltenia, Studii şi comunicări, Etnografie, precum şi alte materiale de popularizare: pliante informative, ghiduri, vederi etc.; obiecte de arta traditionala contemporana (ceramica, icoane, tesaturi, oua incondeiate, instrumente muzica etc.) si obiecte de arta traditonala, spre vanzare, prin magazinul "La carul cu oale".

Scurt istoric al Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei În secolele XVII-XIX în spaţiul în care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot pe acest teren se afla o parte dintr-un codru străvechi, din care se mai păstrează o mică porţiune, în actualul parc Mihai Bravu. Spaţiul aparţinea şi mahalalei Brânduşa, de care era despărţit printr-un pârâu, ce făcea legătura între pârâul din Valea Vlăicii şi unul din braţele Jiului de altă dată. În faţa actualei clădiri era un podeţ de lemn care făcea legătura cu mahalaua Dorobănţia unde locuiau dorobanţii, cei care apărau ordinea în Craiova şi aveau şi atribuţii militare. La sfârşitul sec. al XIX-lea în condiţiile donaţiei făcute fundaţiei Madona Dudu de un oarecare Preda s-a pus problema construirii unui ospiciu de către municipalitate. În aceste condiţii proiectul viitoarei clădiri cuprindea o curte interioară închisă şi ferestrele zăbrelite la o înălţime mai mare decât la clădirile obişnuite. Conducerea oraşului Craiova, care primise prin donaţie acest teren, a socotit că amplasarea unui asemenea spital este neadecvată, fiind prea aproape de centrul oraşului. Ca atare, noua clădire a spitalului s-a construit în afara Craiovei pe atunci. Cu fonduri de la Ministerul Învăţământului şi Cultelor, precum şi de la Primăria Craiovei, la începutul secolului XX a început construcţia actualului sediu. Construcţia clădirii secţiei de Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei, după planurile arhitectului Fr. Billek, a fost încheiată în anul 1906 şi inaugurată în toamna aceluiaşi an, cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, având ca funcţionalitate o şcoală primară de băieţi şi de fete. În acest spaţiu au fost adăpostiţi mulţi copii orfani care învăţau şi o meserie. Cu fondurile proprii obţinute prin diverse mijloace: obiecte de artizanat lucrate de elevi şi vândute de Comitetul Doamnelor Craiovene la marile sărbători de peste an, se asigura hrana multor elevi săraci, totul patronat de preoţii slujitori ai Bisericii Madona Dudu. În noiembrie 1940 clădirea a fost grav afectată de cutremurul de atunci, activitatea şcolară fiind transferată pentru o perioadă până la reconsolidarea clădirii. În anul 1948 au fost desfiinţate de către regimul comunist fundaţiile religioase şi şcolile particulare. Prin urmare, la intervenţia directă a viitorului academician C.S. Nicolăescu-Plopşor şi a colegului său de şcoală – Ştefan Voitec, pe atunci ministru al învăţământului, clădirea a fost acordată Muzeului Olteniei. Aici au figurat iniţial pentru un timp şi Arhivele Statului şi toate muzeele din Craiova. Foto: Cătălin Vânturici

Istoricul secţiei Inaugurată la 2 decembrie 1923 sub denumirea de "Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei", de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, a devenit secţie a Muzeului Regional al Olteniei, în anul 1928. La 13 mai 1928 s-a hotarât ca Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei care, în anul 1927 a primit spre administrare şi colecţiile Muzeului de Etnografie şi Antichităţi al judeţului Dolj, să-şi "mărginească aria de explorare la ţinutul oltean" (Vincenz, 1928) şi să funcţioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu. Secţia de Ştiinţele Naturii a funcţionat iniţial în clădirea Prefecturii; între anii 1934 - 1948 s-a mutat în actualul sediu al Secţiei de Etnografie, iar între anii 1949 - 1975 a funcţionat în actualul sediu al Secţiei de Arheologie - Istorie. În această perioadă, patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite forme de expunere pâna în anul 1963, când s-a dat în circuit expozitia de bază, amenajată la parterul clădirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizată după un proiect tematic întocmit de profesorul dr. Ioan Firu. Această expoziţie a fost desfiinţată în anul 1975 pentru extinderea expoziţiei de bază a Secţiei de Istorie - Arheologie. Între anii 1975 - 1986, din lipsa unui spaţiu adecvat, activitatea expoziţională a Secţiei de Ştiinţele Naturii a încetat, continuând activitatea de completare şi diversificare, evidenta şi valorificare ştiinţifică a patrimoniului. Noua campanie expozitională a început la 13 martie 1986, la parterul clădirii din strada Popa Sapca nr. 8 unde funcţioneaza şi în prezent, când au fost date în circuit de vizitare două expoziţii temporare: "Fluturii - petale zburătoare" si "Din lumea animalelor". Cele două expoziţii, au fost urmate periodic de zeci de expoziţii temporare care au avut darul de a rula valorosul patrimoniu, îmbogăţit şi diversificat de-a lungul anilor cu piese muzeale rezultate în urma activităţii de cercetare a muzeografilor. Anual au fost realizate cel puţin patru expoziţii temporare la sediul Secţiei, unele dintre ele fiind itinerate la alte muzee din ţară (Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târgu Mureş, Brăila, Curtea de Argeş, Suceava, Bacău, Bârlad, Bistriţa Năsăud etc). La 18 septembrie 2008, s-a vernisat expoziţia de bază de la etajul I, amenajată în urma implementării proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a municipiului Craiova şi a judeţului Dolj prin amenajarea expoziţiei de bază de la etajul I - Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova", depus la 16 decembrie 2002, în cadrul Programului PHARE 2001 Coeziune Economica si Sociala - Schema de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mica, de către C.J. Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei - Secţia de Ştiinţele Naturii (foto 1-3). La 22 februarie 2012 a fost introdusă în circuitul expoziţional şi expoziţia de bază de paleontologie “Oltenia – Terra fossilis”, amenajată la parterul imobilului din str. Popa Şapcă nr. 8. De asemenea, în același an s-a finalizat amenajarea spațiului expozițional al secției prin realizarea expoziției permanente Universul și Sistemul nostru Solar, vernisată la 4 decembrie, prilej cu care s-a inaugurat Planetarium, în cele două săli de la etajul II al imobilului. Foto: Bogdan Dănescu

Palatul Administrativ din Craiova, situat pe Calea Unirii, la nr. 19, este una din cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj. Palatul Administrativ a fost construit la începutul secolului al XX-lea, cel mai probabil între 1912-1913 (anul începerii construcției diferă de la sursă la sursă, de la 1907 / 1909 / 1910 / 1912). Se spune că prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, prezent la Craiova la întrunirea liberală din 24 iunie 1909, ar fi fost de față la așezarea actului la fundația clădirii. Constructorul desemnat de Antonescu pentru construirea Palatului Administrativ a fost Giovanni Battista Peressutti.  Din punct de vedere estetic, decorația fațadelor se remarcă prin numeroasele elemente originale, dar care reinterpretează elementele specifice vechii arhitecturi românești: acoperișul cu învelitoare din țiglă smălțuită de culoare verde cu elemente decorative din tablă de zinc și lucarnele, logiile, balcoanele și bovindourile de pe fațada etajului pe corpurile laterale ale fațadelor, decroșurile în consolă, arcurile trilobate de la ferestre, ancadramentele ferestrelor, coloanele, frizele și soclul din piatră, brăiele decorative sau jgheaburile pentru preluarea apei de ploaie, modelate cu motivul funiei răsucite. Începând cu 1 aprilie 1915, Palatului Prefecturii a adăpostit la parter Muzeul de Antichități și Etnografie al județului Dolj, înființat din inițiativa profesorului de istorie Ștefan Ciuceanu, iar din anul 1928 devine Muzeul Regional al Olteniei.  În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, instituțiile care își aveau sediul în Palatul Administrativ au fost evacuate, aici instalându-se Direcția de căi ferate germane. La plecarea nemților din Oltenia, mobilierul și clădirea au fost devastate, iar patrimoniul Muzeului Regional a fost grav afectat de jafurile ocupanților germani. La 12 decembrie 1922, în localul Prefecturii s-a înființat Societatea Cercul Științific Craiovean (director profesorul Marin Demetrescu) ce avea drept scop înzestrarea capitalei Olteniei cu un Muzeu de Istorie Naturală. În anul 1934, colecțiile Muzeului Regional au fost mutate în sălile de la subsolul Prefecturii, dinspre Piața Unirii. În luna septembrie a aceluiași an, sala festivă a Palatului Administrativ a găzduit comunicările Congresului de numismatică și arheologie de la Craiova.  În anul 1935, datorită lucrărilor, a apărut o crăpătură la cupola scării de onoare. Consolidarea a fost făcută sub directa supraveghere a lui Petre Antonescu, arhitectului proiectului inițial. Începând cu 24 februarie 1945, clădirea va găzdui Sfatul Popula Regional (până în 1968), Comitetul Județean Dolj al PCR și Consiliul Popular Județean Dolj (până în 1989), iar începând din anul 1989 și până în prezent adăpostește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Cutremurul din anul 1977 a afectat clădirea Palatului Administrativ, la care s-au făcut ulterior ample lucrări de reparație.  Din 1989, Palatul Administrativ din Craiova găzduiește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Palatul Marincu adăpostește Muzeul de Artă si Etnografie din Calafat. A fost construit între anii 1905-1907 de către Ştefan Marincu, în amintirea fiicei sale Marioara Marincu după planurile arhitectului Paul Gottereau, iar lucrările au fost supravegheate de arhitectul Constantin Rogalski. Decoratiunile exterioare și interioare, au fost realizate de inginerul constructor Pietro Adotti. Ca stil arhitectonic, palatul recent reabilitat (2001-2002) aparține neo-clasicismului francez cu accente de baroc și roccoco și cu influențe ale arhitecturii românești de la începutul secolului al XX-lea. Edificiul a fost introdus în Patrimoniul Național, pe Lista Monumentelor Istorice, în anul 2003. Adăposteşte colecţii şi lucrări ale unor mari artişti plastici români, pânze de Nicolae Grigorescu, Henri Catargi sau Theodor Pallady și sculpturi de Ion Irimescu, Nicu Enea, George Demetrescu Mirea. În colecția de artă populară a muzeului sunt incluse obiecte de port, chilimuri, împletituri, unelte și obiecte de uz casnic. În septembrie 2012 s-a inaugurat și o secție de istorie a Calafatului, realizată cu sprijinul important al familiei Florentza și Ilie Marincu, descendenți ai familiei care a ctitorit acest palat, și care a mai făcut importante donații muzeului, între care pianul de concert și candelabrul din Marea Sală a Oglinzilor. Sursa: www.monumenteoltenia.ro Sursa foto: www.monumenteoltenia.ro

Calafat-Vidin Bridge is a rail and road bridge on the Danube that connects Calafat (Romania) and Vidin (Bulgaria). The bridge is part of the Pan-European transport corridor linking Dresden to the city of Istanbul, Turkey, and the city of Thessaloniki, Greece. According to the project, the total length of the road was set at 1,440 meters and the railway line at 2,480 meters. Photo: Cosmin Andreescu

Palatul Banca Comerțului, clădire monumentală ce găzduiește Primăria Municipiului Craiova, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat. La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante. La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri. Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului). În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe edificii ocupate. După 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal. După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente. Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Craiova. În anul 2000 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru consolidarea imobilului, intenționându-se solicitarea de fonduri de la Banca Mondială. Demersurile au fost sistate, însă, din cauza litigiilor asupra dreptului de proprietate a clădirii, motiv pentru care nici o administrație nu a mai încercat să demareze lucrări de reabilitare. Sursa: www.monumenteoltenia.ro Foto: imagoromaniae.ro; www.monumenteoltenia.ro

Dotari: -4215 locuri , din care 109 fotolii VIP -6 vestiare sportivi -3 vestiare arbitri -2 sali de recuperare dotate cu sauna si jacuzzi , cu access direct la vestiare -sala de fitness dotata cu aparate performante -sala de incalzire cu 3 culoare de atletism -cabinet medical si centru anti-doping -centru media dotat pentru transmisia datelor in timp real, pentru transmisii Radio si TV, 25 de posturi de presa cu internet, fax, priza TV precum si monitoare cu imagini in timp real din sala de competitii -sala pentru conferinte si interviuri -sala pentru federatii -monitoare amplasate pe culoarele de acces in tribune , cu imagini in timp real din sala de competitii -135 de difuzoare amplasate pe coridoare, in vestiare si in birouri -18 boxe de putere mare (1000W) pentru competitii

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com

Stadionul „Ion Oblemenco” este un stadion multifuncțional din Craiova, România cu o capacitate de 30.983 de locuri. Construcția arenei a început în 2015 și a fost finalizată în luna noiembrie a anului 2017. Acesta este folosit în principal pentru fotbal, aici evoluând în meciurile de pe teren propriu clubul Universitatea Craiova. Foto: Bogdan Dănescu

Clădirea Universității din Craiova, construită inițial pentru a servi drept Palat de Justiție, este un monument de arhitectură de interes național și una dintre cele mai reprezentative edificii ale orașului. Proiectată în 1890 de arhitectul Ion Socolescu, clădirea Universității este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură. Ea este situată în centrul municipiului Craiova, pe str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.  Clădirea a fost ridicată între 1894 și 1912.  Încă de la început au fost vizibile, atât la exterior, cât și la interior, elemente și principii arhitecturale împrumutate din clasicism, precum frontonul triunghiular și peristilul intrării principale cu trei uși, încadrat de patru coloane compozite (cu elemente corintice și ionice).  Palatul era înconjurat de un gard cu grilaj de fier forjat fixat pe un soclu de beton, cu stâlpi din loc în loc. Între clădire și gard se desfășura, pe toate laturile acesteia, o porțiune de spațiu verde.  Forma inițială a clădirii Palatului de Justiție era de patrulater întretăiat pe mijloc de un corp central, care corespundea intrării principale. Aceasta era dominată de frontonul clasic, unde putea fi admirat un grup statuar reprezentând „Justiția legată la ochi”, înlăturat după 1948. Ulterior schimbării destinației clădirii, sub frontonul acesteia a fost amplasat cuvântul “UNIVERSITATEA”, scris cu majuscule în relief.  În anul 1912 a avut loc o inaugurare parțială a clădirii, alta având loc în 1914, dată la care palatul avea 4 niveluri.  Ulterior, edificiul a fost extins, reparat și modernizat succesiv, ajungând să aibă 5, respectiv 6 niveluri.  Proiectele privind adaosurile din perioada interbelică, prin care s-a mai construit o aripă a clădirii, au fost întocmite de arhitectul Iancu Atanasescu.  Planurile pentru extinderea realizată în anii ’70 (1972-1975) a clădirii au fost realizate de arhitectul Petre Falcon.  Palatul de Justiție a fost construit pentru a servi drept sediu diferitelor organe și instanțe de judecată din Craiova. Între 1941 și 1944, palatul a fost ocupat de trupele germane. Odată cu plecarea nemților, instituțiile de judecată (Tribunalul și Curtea de Apel) au revenit în acest local până în 1951. Din 1948, aici și-a avut sediul și prima unitate de învățământ superior din Craiova (Institutul Agronomic). Concomitent, partea vestică a palatului era ocupată de instituții administrative locale (Sfatul Popular). În perioada 1951-1958, aripa estică a clădirii a găzduit al doilea institut de învățământ superior, Institutul de Mașini și Aparate Electrice (Institutul Tehnic). Pentru scurt timp, între 1958-1959, Palatul de Justiție a redevenit casa tribunalelor regional, raional și orășenesc, a procuraturii și a baroului.  Din 1966, impunătorul edificiu a fost dat în uz și a intrat în proprietatea nou înființatei Universități din Craiova. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu