Meșteșugurile, în centrul atenției, la cea de-a 46-a ediție a Târgului Meșterilor Populari de la Craiova!

Meșteșugurile, în centrul atenției, la cea de-a 46-a ediție a Târgului Meșterilor Populari de la Craiova!


Cea de-a 46-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, organizat anual la Craiova, în fiecare toamnă, are loc în acest weekend, spre bucuria iubitorilor de meșteșuguri populare. Astfel, între 24 și 26 octombrie, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, peste 50 de artizani din principalele zone etnografice ale României vor veni la noi în oraș, la invitația organizatorilor, Muzeul Olteniei.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc vineri, 24 octombrie, la ora 12:00, în Piața „William Shakespeare”, festivitatea de premiere urmând să aibă loc sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 12:00, meșterii fiind prezenți la târg până duminică, 26 octombrie, inclusiv, cu programul zilnic de vizitare între orele 9:00 și 22:00.

Ca în fiecare an, meșterii sosesc la Craiova în toată varietatea lor: ceramiști, sculptori în os și lemn, țesători, iconari pe lemn și sticlă, țesători în lână și păr de capră, bumbac, borangic, papură, pănușă, dar și sticlari, creatori de costume populare și țesături interioare, producători apicoli, de bunătăți tradiționale, între care dulciuri de casă ori vestitele brânzeturi și afumături de Sibiu, pentru cei mai gurmanzi dintre vizitatori. Roadele toamnei vor fi, astfel, celebrate aici, acasă, mai ales că duminică, pe 26 octombrie, îl vom sărbători pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul spiritual al Craiovei.

Vizitatorii vor putea lua contact direct și cu arta meșteșugului, în cadrul evenimentului urmând să aibă loc și ateliere interactive, unde publicul va putea vedea cum sunt realizate anumite obiecte și va putea interacționa direct cu meșterii invitați. Tehnicile de lucru imprimate în obiectele de artă populară se regăsesc pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității - U.N.E.S.C.O., dintre care amintim olăritul, țesutul, arta cămășii cu altiță, etc.

Vă îndemnăm să participați la târg și să-i cunoașteți, îndeaproape, pe acești oameni cu mâini de aur care reușesc să țină vii, prin obiectele pe care le realizează, valorile și tradițiile noastre frumoase. Doar cu ajutorul lor, dar și al tinerilor care sperăm să le urmeze exemplul și dedicarea, vom putea înțelege și prețui cu adevărat aceste arte populare nemuritoare.

Târgul Meșterilor Populari este organizat de Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova, Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj – Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” și Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova – Secția Folclor „Maria Tănase”.

Alte sugestii

#RetrospectivaCoolturală. 2025, an de grație pentru evenimentele din Craiova și Dolj
Ați venit la Târgul de Crăciun? Mic ghid pentru vizitat Craiova și Doljul
Craiova, pregătită de sărbători! Târgul de Crăciun își deschide porțile în mai puțin de două săptămâni
Muzeul Cărții și Exilului Românesc, 2 ani de excelență în promovarea culturii naționale din exil
#TradițieDin1969. Festivalul Concurs „Maria Tănase” ajunge la cea de-a 28-a ediție în slujba cântecului românesc